Eveniment

Elevi scoşi cu forţa din liceu de purtătorii de sutane

Scandalul de la Colegiul Naţional Elena Cuza sfidează culmea nesimţirii

700 de elevi ai Colegiului Naţional craiovean Elena Cuza riscă să fie evacuaţi din imobilul în care îşi desfăşurau orele de curs ca urmare a unui proces derulat de Mitropolia Olteniei împotriva Primăriei din Bănie. Revendicând o datorie de 600.000 de lei, ca urmare a restanţelor înregistrate la plata chiriei pe imobil, Mitropolia Olteniei încearcă să regizeze un schimb de imobile pentru a pierde urma unei clădiri pe care a avut-o în proprietate în mod nefiresc.

Faceţi loc pentru ierarhi

Un corp de clădire în care îşi desfăşoară activitatea cadrele didactice ale CN Elena Cuza din Craiova a devenit motiv de dispută între Mitropolia Olteniei şi Primăria municipiului. Pe scurt, preoţii ameninţă să evacueze forţat dascălii şi cei 700 de elevi pentru neplata chiriei datorată de municipalitate încă din 2007. În mod absurd, titlul de proprietate, asupra căruia planează destule semne de întrebare, a fost eliberat de instanţă abia în 2010. Astfel, conducerea Colegiului Naţional „Elena Cuza“ a primit o scrisoare din partea Mitropoliei Olteniei prin care i se aducea la cunoştinţă că un corp de imobil în care învaţă 700 de elevi din clasele I-VIII este revendicat. Aceasta după ce Mitropolia Olteniei primise „cadou“ de la Biserica „Sfântul Ilie” o hârtie, transformată rapid de slujitorii Domnului în titlul de proprietate al unuia dintre corpurile de clădire ale colegiului. La începutul secolului trecut, vechea clădire a Pensionului „Lazaro – Otetelişanu” este dărâmată, iar terenul rămas liber a servit la aşezarea fundaţiilor noii clădiri, corpul principal şi două aripi laterale, la care se adăuga aripa centrală aflată deja în construcţie. Niciun moment nu se pune însă problema ca cele două biserici care administrau şcoala să devină proprietarul terenului sau imobilului, iar acest lucru reiese din documentele care fac referire la clădirea situată pe strada Mihai Viteazu Nr. 2.

Primăria negociază de zor cu Mitropolia

Până acum o lună, Primăria Craiovei nu ştia absolut nimic de această problemă. „Am aflat de această situaţie în urmă cu o lună, când a venit la mine domnul director Mircea Năstase şi mi-a povestit despre ceea ce se întâmplă. Am fost la domnul director Pascu, care nu ştia nimic de această datorie de 10 miliarde de lei”, a declarat primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu. Tot aceasta a mai declarat că nu e posibil ca primăria să fi încheiat un contract de 5.000 de euro pe lună cu Mitropolia pentru o şcoală. Primarului Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, spune că nu are banii necesari pentru achitarea datoriei de 600.000 de lei către Mitropolia Oltenia, însă vor fi căutate soluţii pentru rezolvarea problemei. „Nu ştiu cum a reuşit Mitropolia să devină proprietar în mandatul domnului Solomon al acestei clădiri, aflată în centrul Craiovei. O să cercetez şi eu să văd actele de proprietate. Am aflat şi eu că Primaria s-a retras din procesul aflat pe rol între Mitropolie şi Colegiul Elena Cuza, aşa cum a făcut la multe alte procese“, a spus primăriţa Olguţa Vasilescu. Conform spuselor primarului, stadiul negocierilor dintre Primărie şi Mitropolie sunt destul de avansate. “Momentan suntem în negocieri. Posibil să dăm la schimb o altă clădire în schimbul celei în care învaţă elevii”, a mai punctat Lia Olguţa Vasilescu.

Crede şi nu cerceta!

"Este o situaţie anormală. Mă miră cum cum Mitropolia nu îşi mai aminteşte cum a primit bani de la primărie. Bani şi terenuri.",
consilierul local Dan Cherciu

Mitropolia Oltenia, posesoarea imobilului în care învaţă elevii din Elena Cuza, rămâne fermă pe poziţie. Prin vocea purtătorului de cuvânt, aceasta pare să nu renunţe la pretenţiile financiare. „Datoria trebuie achitată. Oricine închiriază un spaţiu trebuie să plătească conform contractului”, a spus Nuţu Apostolache. Acesta a lăsat totuşi saă se înţeleagă că Mitropolia e deschisă la negocieri. Negocierile însă se lovesc de suma de 600.000 de lei pe care o invocă. O altă problemă constă în faptul că această sumă halucinantă a fost cerută încă din anul 2007 în situaţia în care contractul a fost încheiat în 2010, atunci când Mitropolia a intrat în posesia imobilului. În plus, înaltele feţe bisericeşti nu ar da înapoi de la un schimb de imobile cu municipalitatea craioveană. Destinaţia imobilului rămâne însă un mister atâta vreme cât fostul primar al Craiovei, Antonie Solomon, vorbeşte de intenţia preoţilor de a ridica o şcoală ortodoxă, în vreme ce voci din interiorul Mitropoliei susţin că spaţiul ar urma să adăpostească un studio teritorial al postului TV Trinitas, deţinut de Patriarhia Română. “Mitropolia Oltenia a primit mai multe terenuri de la primărie în ultimii ani. Legat de şcoala Elena Cuza, eram în discuţii avansate asupra unui schimb cu şcoala Obedeanu, acolo unde Mitropolia dorea să construiască o şcoală ortodoxă”, explică Antonie Solomon. Ca prin minune, aceeaşi Mitropolie a beneficiat în ultimul an de donaţii din partea CJ Dolj şi a Primăriei Craiova ce însumează mai mult de 600.000 lei. „Este o situaţie anormală. Mă miră cum Mitropolia nu îşi mai aminteşte cum a primit bani de la primărie. Bani şi terenuri”, a spus consilierul local Dan Cherciu.

Elevii, victime într-un război care nu este al lor

Situaţia elevilor din Colegiul Elena Cuza este una aparte. Deşi elevii sunt cei care suferă, se pare că ei nu sunt decât victime colaterale. „M-am trezit anul acesta cu o hârtie prin care trebuie să plătesc 600.000 de lei. Nici nu ştiam de această plată. M-a luat prin surprindere”, a precizat directorul colegiului, Mircea Năstase. Contractul a fost încheiat între Primăria Craiova şi Mitropolie, fără a fi implicat liceul. El doar a trebuit să execute o negociere la care nu a fost prezentă. În urma acestei negocieri, cei care au de suferit sunt elevii, care trăiesc cu spaima că o să fie evacuaţi din clădire.

Deplasarea profesorilor, o altă problemă

O altă problemă spinoasă, în situaţia în care o să se decidă mutarea elevilor în altă clădire, o reprezintă deplasarea profesorilor. Aceştia o să fie nevoiţi să se împartă între două şcoli în cele 10 minute de pauză, lucru imposibil de realizat. Astfel, o soluţie ar fi schimbarea întregului orar, ceea ce ar da peste cap întreaga şcoală şi astfel s-ar crea o adevărată harababură. Ca şi cum toate acestea nu ar fi de ajuns, orarul ar trebui făcut într-un timp record.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

02.11.2012 - 14:57Sf Petru:baaa...fetelor ..aduc calugarite si facem orgie in biserica sa va vad cu pasaricile goale ca sa va dau cu biciul.pe 8 noiembrie..vine si dumnezeu mai incolo

24.10.2012 - 14:38Lavinia:acum ca mitropolia a intrat in posesia imobilului, as vrea neaparat sa fie pilna ochid e popi si alte "prostituate" bisericesti ( imi cer scuze prostituatelor pentru ca ele in comparatie cu javrele astea , muncesc ) . Si cand e plina ochi sa-i dam foc sa arada ca sobolanii .

24.10.2012 - 14:12satana:da nu iti mai ajunge baaaa ,ai mai multe biserici decit spitale,case de copii,.....ajungeti voi pe mina mea

24.10.2012 - 14:07isus:ba sint cladirile lu tata fraierilor

24.10.2012 - 14:03dumnezeu:hahah e duminica dati-mi banii si terenurile fraierilor.....

Pagina 1 din 2 (5 comentarii din 10)

< înapoi12
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...