Opinii

 

LSD politic

De la începutul anului, fiecare din cei trei protagonişti care promit să îşi facă showul de promisiuni nenumărate în campania ce se anunţă a trăit câte ceva din iluzia unei beţii de putere. Democrat-liberalii s-au încăpăţânat în a vorbi despre necesitatea măsurilor austere fără a prezenta măcar în al doisprezecelea ceas vreo soluţie alternativă la dezastrul generat de aplicarea acestor „soluţii finale”. Urmarea a venit brusc peste partidul lui Boc: prăbuşirea la foc rapid a guvernelor Boc şi Ungureanu şi îngenuncherea PDL. Supuşi unui val de trădări interne şi scandaluri nevoalate, democrat-liberalii au încercat să îşi schimbe părul, şuviţa, culoarea sau chiar denumirea. Nu au reuşit pentru că printre mamuţii încremeniţi politic din partidul lor rezistă personaje pe care nici fardul de clovn nu reuşeşte să le mascheze îndeajuns de bine.

Struţocămila USL a chicotit bicefal în momentul în care s-a trezit la Putere (ce-i drept, din partea lui Ponta s-a auzit mai degrabă un râs şmecheresc de genul „Crinule, sari tu primul la gâtul lui Băse că pe mine mă pufneşte râsul!”). Victorioşi în alegerile locale, useliştii au amânat luarea unor decizii aşteptate de toată prostimea vreme de vreo trei luni, timp în care am trăit în visul chinuit al lui Antonescu şi Ponta de a elibera un fotoliu la Cotroceni. În cele din urmă, trădaţi de propriile fantasme, unul a început să numere victimele din societate, în timp ce no. 2 s-a dus să mai doarmă un pic.

Chibiţ politicos mai până deunăzi, DD-TV s-a trezit într-un pustiu al doctrinelor naţionaliste şi a început să viseze la ceva măreţ. Când altcândva mai poţi folosi jocurile piramidale şi showurile televizate de bingo pentru a te îmbogăţi rapid, ori replici de genul „Ţărişoara mea...!” „Poporul trebuie să rămână stăpân pe...” dacă nu în vremuri de criză, când tot nerodul vede cai verzi pe pereţi. Trădat de propria-i impotenţă politică şi de stilul de „maradonist” în afaceri, Dan Diaconeascu s-a pomenit jucând insistent o „mână moartă”, până când palme ceva mai serioase, dublate de un şut în fund, l-au mai trezit la realitate.
În spatele celor trei tabere (asta în cazul în care Dan Diaconescu poate fi intitulat tabără...) se vede într-un uşor clar-obscur profilul unei alte creaţii a Demiurgului smucit de la Cotroceni: UNPR. Progresiştii, această mică plăcere nevinovată a lui Ponta, un LSD pentru potenţarea senzaţiei de putere absolută, încep să pară adevărata creaţie a lui Băsescu. Într-o perioadă de agitaţie politică fără sens, progresiştii par singurii într-atât de pragmatici încât să îşi păstreze intacte fotoliile de parlamentar, să poarte negocieri cu orice parte s-ar putea constitui într-o facţiune a viitoarei Puteri din România şi să mai şi câştige ceva în plus.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...