Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Ionică Negru, a participat la sfârşitul acestei săptămâni la Salonic, în Grecia, la evenimentul prilejuit de semnarea acordului de parteneriat dintre cele cinci judeţe din Oltenia – Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea şi Mehedinţi şi Regiunea Macedoniei Centrale din Republica Elenă.
Parteneriatul a fost semnat în prezenţa consulului general al României la Salonic, Sabina Mădălina Şomăncescu, a guvernatorului Macedoniei Centrale, Apostolos Tzitzikostas şi a reprezentanţilor judeţelor din Oltenia. Parteneriatul oferă multiple beneficii în sensul că deschide premisele dezvoltării unor colaborări şi schimburi de bune practici în ceea ce priveşte administraţia publică locală, turismul, învăţământul şi industria.
“Este cunoscut faptul că relaţiile bilaterale sunt fructuoase la toate nivelurile, iar Republica Elenă este un exemplu de bune practici pentru noi, în primul rând în domeniul turismului. Mă refer la turism întrucât poziţia geografică a judeţului Mehedinţi este deosebit de avantajoasă pentru exploatarea acestui domeniu şi cu atât mai mult cu cât unul dintre obiectivele parteneriatului este acela de a demara acţiuni comune de promovare pe piaţa din Grecia si Romania. Din punct de vedere economic, suntem deschişi la colaborări cu investitori eleni, dispuşi să dezvolte afaceri în Mehedinţi. Totodată, ne propunem să identificăm producători din judeţul Mehedinţi care să promoveze produsele autohtone pe piaţa elenă”, a transmis vicepreşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Ionică Negru, la semnarea parteneriatului, la Salonic.
Acordul de parteneriat a fost aprobat de consilierii judeţeni în cadrul şedinţei de îndată care a avut loc vineri, 9 noiembrie 2018, la CJ Mehedinţi.