Opinii

 

Calendarul mayaş îşi dă duhul

În ceva mai puţin de două luni, pe 21 decembrie 2012, calendarul mayaş îşi dă duhul. Se sfârşeşte, adică, şi de aici ideea că am sfârşi împreună, că am rămâne fără timp mayaş, iar timpul nostru românesc, de pildă, nu ne-ar mai folosi la nimic.
Dar există un timp românesc pe care ne-am putea baza?

Din lectura mult prea grăbită a filosofului Lucian Blaga (1895-1961), papagalicim cu toţii că veşnicia s-ar fi născut la sat. În satul românesc, nu în altul de aiurea. Deci, stăm perfect cu veşnicia. Şi atunci la ce ne-ar mai trebui timpul, atât de atent drămuit de mayaşi? Noi ne-am rezervat permanenţa lui, veşnicia. Dar, se pare, am plasat-o greşit: la ţară. În plus, zicerea se referă la naşterea veşniciei şi nu la moartea ei, la care asistăm de mai multă vreme cu dezinteres. Tot ceea ce s-a născut la ţară este acum din ce în ce mai orfan, mai abandonat, mai fără căpătâi. Probabil că şi veşnicia, hăituită de nevoi, de bătrâneţe disperată, de funcţionari statali, asmuţiţi asupra unor oameni care nu mai înţeleg mare lucru, nu din veşnicia cu care i-a fericit Lucian Blaga, ci din timpurile cu care ne-am fericit noi pre noi călcând.

Mayaşii au sfârşit-o cu mult înainte de timpul pe care l-au măsurat. Nu ştim dacă au sfârşit-o bine sau dacă au sfârşit-o rău. Unii spun că ar fi încurcat borcanele propriei civilizaţii şi s-au terminat unii pe alţii, într-un mod necunoscut. Alţii, că ar fi fost mutaţi de extratereştrii în altă parte, în Univers.

Nouă cam ce formulă ni s-ar potrivi, acum, că ni se sfârşeşte nu timpul, ci veşnicia însăşi?

Mioritic, ni se recomandă să ne acceptăm sfârşitul cu blândeţe şi spirit narativ. Să dictăm oii o poveste cu nunţi şi stele căzătoare, evitând adevărul cumplit al unei crime plănuite şi înfăptuite cu sânge rece de ciobanii, ba ungureni, ba de pe aici, cum zice poetul anonim. Este evident că, pe când se păşteau oile reale, nu se ştia mare lucru despre Uniunea Europeană. Nici mayaşii nu au anticipat o aşa variantă, acceptând mutarea cu căţel şi purcel tocmai în Univers! Şi iată-i acum atât de departe că nu se pot bucura de sfârşitul propriului lor calendar.

Eu, ca să fiu sincer, cred că un calendar românesc nu poate fi structurat atâta timp cât pasul se bate mereu pe loc. Timpul însuşi nu are cum merge nicăieri înainte, ci deseori înapoi. Ori un calendar negativ n-a compus nimeni până acum şi ar fi bine să n-o facem nici noi.

Calendarul mayaş îşi dă duhul peste două luni. Există pe pământ destui oameni care îşi cheltuiesc banii de frica dezastrelor despre care vorbesc comercianţii interesaţi. La noi, nimeni nu e preocupat de ce s-o fi întâmplat cu veşnicia. Care, cică, s-ar fi născut pe aici, la sat. Cum, care sat?

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...