Special

Începe loteria parlamentarelor

Ultima sută de metri până la demararea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare este marcată de febrilitate, lovituri sub centură şi incertitudinea numărului de mandate alocat fiecărui judeţ

Clasa politică românească se află în plină fierbere a negocierilor pentru un post de parlamentar, exponenţii ei jonglând între calculul rece, bazat pe prevederile legale şi loteria celor două redistribuiri, una pe circumscripţie şi alta naţională. Scrutinul parlamentar din decembrie reprezintă o simbioză între răceala aritmetică a cifrelor date de sondaje şi tombola redistribuirii de voturi, cea care a făcut în 2008 parlamentari din candidaţi care au obţinut doar locul trei şi a trimis acasă câştigători de colegii. Alegerile din 9 decembrie se desfăşoară în baza prevederilor electorale cuprinse în actul normativ gândit, elaborat şi structurat, în principal, de social-democratul Anghel Stanciu şi liberalul Mihai Voicu, în 2008, la „ordinul” lui Mircea Geoană şi Viorel Hrebenciuc, pentru a exploata realităţile electorale ale acelui moment. La acea vreme, PSD şi PNL erau partide cotate de sondaje pe locurile doi şi trei, după PDL. „Legea lui Stanciu şi Voicu” a fost astfel gândită încât să favorizeze partidele de pe locurile doi şi trei în detrimentul formaţiunii câştigătoare. Ca urmare, toată suflarea politică, dar şi electoratul derutat face calcule peste calcule pentru a stabili cu cât va creşte numărul aleşilor din Legislativul ţării. În prezent, Parlamentul României este o structură cu 469 de membri, dar numărul acestora ar putea creşte în urma celor două redistribuiri, de circumscripţie şi naţională cu cel puţin 10 procente.

PP-DD, „new entry” în bătălia pentru parlamentare

În 2012, lucrurile pe scena politică s-au schimbat fundamental în ceea ce priveşte denumirile şi politica de alianţe, vechii combatanţi rămânând, însă, aceiaşi. Ecuaţia electorală în acest moment impune o luptă între o alianţă politică - USL, formată din două sub-alianţe politice - ACS (PSD-UNPR) şi ACD (PNL-PC), o alianţă electorală - ARD, formată din trei partide PDL, PNŢCD şi Forţa Civică, la care s-a raliat şi Partidul Noua Republică, UDMR şi, new-entry, PP-DD. Potrivit sondajelor - şi dacă lăsăm deoparte UDMR, considerând că beneficiază de un electorat stabil - în 2012 avem o polarizare extremă a voturilor între două alianţe inegale - USL şi ARD - la care se adaugă, pe locul al treilea, noul jucător PP-DD, reprezentând a treia forţă politică a României în urma alegerilor locale.

Efect pervers: USL câştigă, ARD şi PP-DD câştigă şi mai mult

USL este cotată de sondaje la 65% intenţie de vot. În aceste condiţii, efectul pervers al Legii Stanciu-Voicu, prin al său „principiu al proporţionalităţii”, coroborat cu puternica polarizare a voturilor, constă în faptul că ARD şi PP-DD vor prelua, automat, aproape toate colegiile în care USL nu obţine 50% plus unu din voturi. Acest lucru se întâmplă din cauza puternicei polarizări a voturilor între USL, pe de o parte, şi ARD, pe de altă parte, în condiţiile în care cele două alianţe nu sunt cvasiegale, ci disproporţionate, ARD cumulând în sondaje circa 24% intenţie de vot. Efectul pervers al legii este speculat inteligent şi de UDMR, care va avea candidaţi în toate colegiile din România, considerând că poate obţine voturi din toate localităţile. Proporţionalitatea, în condiţii de polarizare a votului, va face ca în circumscripţii să apară parlamentari fără colegiu, care să-i dubleze practic pe cei aleşi efectiv. Iar acest lucru nu va fi singular, aşa cum s-a întâmplat în 2008, în Arad, ci, potrivit simulărilor, vor exista între 50 şi 80 de noi parlamentari, viitorul Legislativ ajungând să cumuleze impresionanta cifră de 500-530 de aleşi.

Colegii electorale şi prognoze

Vâlcea

Conflictele par să se fi transferat în rândul pedeliştilor vâlceni, încercarea de a scăpa de candidatura deputatului Samoil Vîlcu şi înlocuirea lui cu controversatul om de afaceri Ion Tudor, lăsând să se întrevadă falia existentă între liderul Jurcan şi gruparea opozantă Bulacu- Vîlcu-Ungureanu. Cu toate acestea, USL-iştii încep să aibă emoţii din cauza parteneriatului cu UNPR, majoritatea membrilor acestei formaţiuni privind înapoi cu duioşie la foştii colegi de partid din PDL. Interesant se anunţă duelul din colegiul uninominal Drăgăşani dintre veteranul Vasile Bleotu şi unul dintre cei mai buni activişti de partid din Vâlcea, Ştefan Prală. Ambele tabere au şansa de a fructifica voturile unor formaţiuni politice şi grupări interne din cadrul acestora care au pus în ultimele luni sudul judeţului pe jar.

Colegiul 1 Camera Deputaţilor

Râmnicu Vâlcea – Băile Olăneşti- Păuşeşti Măglaşi
- Candidat USL Traian Dobrinescu (PNL) - miză voturi alegeri locale: 14 200 voturi probabile, într-o configuraţie în care cel puţin o treime din votanţii candidatului UNPR din secţiile de pe raza colegiului vor înţelege să respecte protocolul încheiat cu PSD;
- Candidat ARD Romeo Rădulescu (PDL) - miză voturi alegeri locale: 10.500 voturi probabile, într-o configuraţie în care un sfert dintre votanţii candidatului UNPR de pe raza colegiului vor prefera să revină „la matcă”, mergând pe mâna fostului coleg de partid Romeo Rădulescu;
- Candidat USL Traian Dobrinescu (PNL) - miză voturi alegeri locale: 9.000.
- Candidat PP-DD – miza voturi alegeri locale: 1.550.

Colegiul 2 Camera Deputaţilor

Râmnicu Vâlcea- Băile Govora, Ocnele Mari, Mihăeşti
- Candidat USL Constantin Rădulescu (PSD) – miză voturi alegeri locale: 15.500 voturi, incluzând şi o treime din voturile exprimate la alegerile locale în favoarea candidaţilor UNPR;
- Candidat ARD Samoil Vîlcu (PDL)- miză voturi alegeri locale: 8.000 voturi;
- Candidat PP-DD – miză voturi alegeri locale: 1.400 voturi;

Colegiul Senatorial nr. 3

Râmnicu Vâlcea- Băile Olăneşti- Băile Govora- Ocnele Mari- Mihăeşti- Păuşeşti Măglaşi- Vlădeşti
- Candidat USL Adrănel Cotescu (PNL)- miză voturi alegeri locale: 24.700 voturi;
- Candidat ARD Dorel Jurcan (PDL)- miză voturi alegeri locale: 18.500 voturi;
- Candidat PP-DD- 2.950 voturi.

Colegiul 3 Camera Deputaţilor

Bălceşti- Berbeşti- Alunu-Copăceni-Diculeşti- Făureşti- Fârtăţeşti- Lădeşti-Lăpuşata-Măciuca- Ghioroiu- Grădiştea-Laloşu-Lăcusteni- Livezi-Popeşti-Roeşti-Roşiile-Sineşti-Stăneşti-Tetoiu-Valea Mare- Zătreni
- Candidat USL Constantin Mazilu (UNPR)- miză voturi alegeri locale: 22.000;
- Candidat ARD Milorad Cumpănăşoiu (PDL)- miză voturi alegeri locale: 5.000;
- Candidat PP-DD – miză voturi alegeri locale: 2.500 voturi.

Colegiul 4 Camera Deputaţilor

Drăgăşani- Amărăşti- Creţeni- Drăgoeşti- Glăvile-Guşoeni- Ioneşti-Lungeşti- Mădulari- Mitrofani- Olanu- Orleşti- Pesceana- Prundeni- Scundu- Suteşti- Ştefăneşti- Şuşani- Voiceşti
- Candidat USL Vasile Bleotu (PSD)- 17.000 voturi
- Candidat ARD Ştefan Prală (PDL)- 11.500 voturi
- Candidat PP-DD – 3.000 voturi

Colegiul Senatorial nr. 1

- Candidat USL Laurenţiu Coca (PSD): 27.800 voturi
- Candidat ARD Gheorghe Vieru (PDL): 10.500 voturi
- Candidat PP-DD: 5.500 voturi

Colegiul 5 Camera Deputaţilor

- Candidat USL Cristian Buican (PNL)- 22.000 voturi
- Candidat ARD Iuliana Moise – 6.500 voturi
- Candidat PP-DD- 2.100 voturi.

Colegiul 6 Camera Deputaţilor

- Candidat Aurel Vlădoiu (PSD) - 18.250 voturi
- Candidat ARD Cristi Niţu (PDL) – 6.850 voturi
- Candidat PP-DD - 1.600 voturi

Colegiul Senatorial nr. 2

- Candidat USL Dan Niţu (PNL) – 32.000 voturi
- Candidat ARD Laurenţiu Baranga (Forţa Civică) - 9.500 voturi
- Candidat PP-DD – 3.300 voturi.

Dolj

În Dolj, în ciuda unei victorii incontestabile a liderilor USL din zona metropolitană, situaţia rămâne destul de complicată în condiţiile în care PDL-ul nu are de gând să cedeze aşa uşor terenul ocupat în ultimii ani. Prezenţa unui candidat de talia lui Giugea în colegiul Filiaşi arată că gruparea „old-boys” a partidului nu a dat bir cu fugiţii în faţa avântului taberei Dincă-Stoica. De asemenea, ieşirea la rampă a controversatului Gelu Vişan şi lapidarea publică a lui Ştefan Stoica indică un adevărat taifun ce va să vie în PDL Dolj la începutul anului următor. De partea cealaltă, USL-iştii se umflă în pene, în ciuda faptului că în anumite zone lipsa cooperării între Prioteasa şi Voicu a lăsat loc liber adversarilor „portocalii”. UNPR Dolj, clădit pe soclul statuii unui primar puşcăriabil, s-a dovedit şi în acest caz un cuţit cu două tăişuri pentru social-democraţi, trecerea lui Solomon în tabăra lui Dan Diaconescu punând semne de întrebare asupra şansei de a acapara colegiul deţinut în prezent de Radu Berceanu.

Colegiul 1 Camera Deputaţilor

Craiova-Breasta
- Candidat USL- 13.890
- Candidat ARD Eugen Călinoiu (PDL)- 4.250
- Candidat PP-DD- 5.600

Colegiul 2 Camera Deputaţilor

Craiova-Bulzeşti- Goieşti- Mischii- Murgaşi
- Candidat USL- 16.300
- Candidat ARD Constantin Dascălu (PDL)- 4.800
- Candidat PP-DD- 3.200

Colegiul Senatorial nr. 1

- Candidat USL – 22.570
- Candidat ARD Mărinică Dincă (PDL)- 8.750
- Candidat PP-DD Antonie Solomon- 15.600

Colegiul 3 Camera Deputaţilor

Craiova
- Candidat USL Ionuţ Stroe (PNL)- 12.300
- Candidat ARD Dan Cherciu (PDL)- 4.000
- Candidat PP-DD- 2.500

Colegiul 4 Camera Deputaţilor

Craiova
- Candidat USL Florentin Gust (PSD)- 13.500
- Candidat ARD reprezentant PNŢCD- 6.500
- Candidat PP-DD- 4.000

Colegiul Senatorial nr 2

- Candidat USL Mihai Fifor (PSD)- 18.500
- Candidat ARD Mihai Surpăţeanu (PDL)- 11.000
- Candidat PP-DD- 4.500

Colegiul 5 Camera Deputaţilor

Filiaşi- Almăj- Argetoaia- Botoşeşti Paia- Brabova- Brădeşti- Braloştiţa- Carpen- Cernăteşti- Coţofenii din Dos- Coţofenii din Faţă- Fărcaş- Gogoşu- Greceşti- Işalniţa- Melineşti- Pleşoi- Predeşti- Scăeşti- Seaca de Pădure- Secu- Şimnicu de sus- Sopot- Tălpaş
Candidat USL Petre Petrescu (PSD)-19.550
Candidat ARD (PDL)- 9.500
Candidat PP-DD- 2.825

Colegiul 6 Camera Deputaţilor

Bucovăţ- Caraula-Cetate- Maglavit- Moţăţei- Orodel- Pleniţa-Sălcuţa- Trepeziţa-Unirea- Vârtop- Vârvoru de Jos- Vela- Verbiţa.
- Candidat USL Claudiu Manda (PSD)- 14.900
- Candidat ARD Cornel Popa (PDL)- 5.300
- Candidat PP-DD- 1.700

Colegiul Senatorial nr. 3

- Candidat USL Florea Voinea (PSD)- 26.000
- Candidat ARD Nicolae Giugea (PDL)- 13.800
- Candidat PP-DD- 4.500

Colegiul 7 Camera Deputaţilor

Calafat- Ciupercenii Noi- Desa- Piscu Vechi- Poiana Mare- Seaca de Câmp.
- Candidat USL Mihai Voicu (PNL)- 13.250
- Candidat ARD Doru Safta – 4.500
- Candidat PP-DD- 1.700

Colegiul 8 Camera Deputaţilor

Băileşti- Afumaţi- Bârca- Cerăt- Cioroiaşi- Drănic- Galicea Mare- Galiciuica- Giubega- Giurgiţa- Întorsura- Izvoare- Lipovu- Măceşu de Sus- Perişor- Radovan- Siliştea Crucii.
- Candidat USL- 12 700
- Candidat ARD Gelu Vişan (PDL) - 10 100
- Candidat PP-DD- 1900

Colegiul Senatorial nr. 4

- Candidat USL Mario Ovidiu Oprea (PNL) - 20.500
- Candidat ARD Marcel Marcea (PDL) - 15.000
- Candidat PP-DD - 3.500.

Colegiul 9 Camera Deputaţilor

Bechet- Segarcea- Bistreţ- Bratovoieşti- Calopăr- Catane- Călăraşi- Cârna- Dobreşti- Gângiova- Ghidici- Ghighera- Măceşu de Jos- Negoi-Ostroveni-Podari- Rast- Rojişte- Sadova- Teasc- Ţuglui- Urzicuţa- Valea Stanciului.
- Candidat USL Valeriu Zgonea (PSD)- 19.600
- Candidat ARD Ileana Şerban – 11.200
- Candidat PP-DD- 3.500

Colegiul 10 Camera Deputaţilor

Dăbuleni- Amărăştii de Jos- Amărăştii de Sus- Apele Vii- Cârcea- Castranova- Celaru- Coşoveni-Dăneţi- Dioşti- Dobroteşti- Drăgoteşti- Gherceşti- Ghindeni- Leu- Malu Mare- Mârşani- Pieleşti- Robăneşti- Teslui.
- Candidat USL Ion Călin (PSD)- 18.930
- Candidat ARD Cosmin Călin – 10.500
- Candidat PP-DD- 2.000

Colegiul Senatorial nr. 5

- Candidat USL Mircea Geoană (PSD)- 26.000
- Candidat ARD Daniel Drîgnei (PDL)- 19.500
- Candidat PP-DD- 6.400

Olt

„Veşnicia s-a născut la sat, iar trădarea în Olt”, cam aşa parafrazează oamenii politici din Slatina versurile lui Blaga. Cu Darius Vâlcov aruncat pe post de atracţie electorală în bătălia din decembrie, useliştii olteni riscă destul de mult, primarul municipiului fiind privit cu ochi critici atât de foştii simpatizanţi din PDL, cât şi de cei ai social-liberalilor care încă nu s-au împăcat cu prezenţa lui în tabăra aflată la Putere. Cu Daniel Bărbulescu ţinându-i trena, fost om de curte al PD-ului din Olt, soarta „senatorului” Vâlcov pare destul de incertă. Rămaşi fărăo echipă de forţă, pedeliştii încearcă în schimb experimente chiar în fieful fostului coleg şi lider de partid, aruncându-l în luptă pe junele Bogdan Apostoliceanu şi făcând loc unui Carol Kovacs în bătălia directă cu Vâlcov.

Colegiul 1 Camera Deputaţilor

Slatina
- Candidat USL Emil Moţ (PSD)- 20.000 voturi;
- Candidat ARD Bogdan Apostolniceanu (PSD) –7.000 voturi;
- Candidat PP- DD- 2.800 voturi.

Colegiul 2 Camera Deputaţilor

Potcoava- Scorniceşti- Bărăşti-Coloneşti- Cungra- Dobroteasa- Făgeţelu- Grădinari- Leleasca- Movileni- Oporelu- Optaşi Măgura- Poboru- Priseaca- Sâmbureşti- Sârbii Măgura –Spineni- Tătuleşti- Teslui- Topana- Verguleasa- Vitomireşti-Vultureşti
- Candidat USL Daniel Bărbulescu - 17.500 voturi;
- Candidat ARD Cătălin Uşurelu (PDL)- 6.500 voturi;
- Candidat PP-DD- 1.780 voturi

Colegiul Senatorial nr. 1

- Candidat USL Darius Vâlcov (PSD)- 28.000 voturi
- Candidat ARD Carol Kovacs (UDMR)- 5.300 voturi
- Candidat PP-DD- 3.000 voturi.

Colegiul 3 Camera Deputaţilor

Piatra Olt - Bălteni - Bobiceşti - Brebeni - Corbu - Crîmpoia - Curţişoara - Găneasa - Ghimpeţeni - Icoana-Milcov - Nicolae Titulescu-Perieţi- Pleşoiu - Schitu - Slătioara - Strejeşti - Şerbăneşti - Tufeni - Valea Mare - Văleni- Vâlcele.
- Candidat USL Florin Iordache (PSD) - 14.200
- Candidat ARD Ana Anghel (PDL)- 7.200 voturi;
- Candidat PP-DD- 2.300 voturi

Colegiul 4 Camera Deputaţilor

Balş- Baldovineşti- Bârza- Brâncoveni- Călui- Cârlogani- Cezieni- Dobreţu- Dobrosloveni- Dobru- Drăghiceni- Găvăneşti- Iancu Jianu- Ipoteşti-Morunglav –Oboga- Osica de Jos- Pârşcoveni- Şopârliţa- Voineasa- Vulpeni.
Candidat USL Virgil Delureanu (PNL)- 21.600 voturi;
Candidat ARD- Ştefan Gheorghe 6.200 voturi
Candidat PP-DD- 3.100 voturi

Colegiul 5 Camera Deputaţilor

Caracal- Bucinişu- Deveselu- Fălcoiu- Fărcaşele- Grădinile- Obârşia- Redea- Rotunda- Stoeneşti- Studina- Vlădila.
- Candidat USL – Dan Ciocan (PNL)- 23.300 voturi;
- Candidat ARD Alina Stăncescu (PDL) - 2.200 voturi
- Candidat PP-DD- 8.500 voturi

Colegiul Senatorial nr. 2

- Candidat USL Mihai Niţă (PC)- 23.000 voturi;
- Candidat ARD Dan Circiu (PNŢCD)- 14.000 voturi;
- Candidat PP-DD- 13.000 voturi.

Colegiul 6 Camera Deputaţilor

Drăgăneşti Olt- Băbiciu- Cilieni- Coteana- Dăneasa- Gostavăţu- Izvoarele- Mărunţei- Mihăeşti- Osica de Sus- Radomireşti- Rusăneşti- Seaca- Scărişoara- Sprâncenata- Stoicăneşti- Traian.
- Candidat USL Gigel Ştirbu (PNL)- 16.750 voturi;
- Candidat ARD Siminică Mirea (PDL)- 5.000 voturi
- Candidat PP-DD - 4.600 voturi.

Colegiul 7 Camera Deputaţilor

Corabia-Brastavăţu- Gârcov-Giuvărăşti- Grojdibodu- Gura Padinii- Ianca- Izbiceni- Orlea- Ştefan cel Mare- Tia Mare- Urzica- Vădastra- Vădăstriţa- Vişina- Vişina Nouă
- Candidat USL Alexandru Stănescu (PSD)- 17.850 voturi
- Candidat ARD George Ciucur (PDL) - 1.675 voturi
- Candidat PP-DD- 3.250 voturi

Colegiul Senatorial nr. 3

- Candidat USL Dan Şova (PSD)- 29.200
- Candidat ARD Marian Căpăţână (PDL)- 7.000 voturi
- Candidat PP-DD- 7.400 voturi

Gorj

„Ordine, disciplină şi un pic de blat!”, cam aceasta este deviza prin care Ponta pare să-şi fi asigurat liniştea până pe 09 decembrie în judeţul pe care îl reprezintă în Parlament. Zvonul nu a pornit nici măcar din tabăra social-democraţilor lui Ponta, ci chiar din rândul primarilor PDL din Gorj care şi-au pus mâinile în cap în momentul în care au văzut ce selecţie a făcut liderul Ion Ruşeţ pentru candidaţii la parlamentare. În schimb, zonele dominate de USL în Gorj se recunosc clar, la nivelul uniunii neexistând deviaţionisme periculoase din partea liberalilor de a accede în funcţie fără a avea şi acordul PSD.

Colegiul 1 Camera Deputaţilor

Bumbeşti Jiu – Tismana- Arcani- Bălăneşti- Cătunele- Câlnic- Ciuperceni- Glogova- Godineşti- Leleşti- Muşeteşti- Padeş- Peştişani- Runcu- Schela- Stăneşti- Teleşti- Turcineşti
- Candidat USL- 16.400 voturi;
- Candidat ARD Ion Cupa ( PDL)- 6.500 voturi;
- Candidat PP-DD- 4.200 voturi

Colegiul 4 Camera Deputaţilor

Motru- Turceni- Bolboşi- Borăscu- Drăgoteşti- Ioneşti-Mătăsari- Negomir- Samarineşti- Silvileşti- Văgiuleşti
- Candidat USL- 14.500 voturi;
- Candidat ARD Gabriel Nanu (PDL)- 7.500 voturi;
- Candidat PP-DD- 4.500 voturi

C*olegiul 6 Camera Deputaţilor

Târgu Jiu
- Candidat USL Victor Ponta (PSD)- 14.100 voturi;
- Candidat ARD Nicolae Daviţoiu (PDL)-1.500 voturi;
- Candidat PP-DD- 2.600 voturi.

Colegiul Senatorial nr. 1

- Candidat USL- 31 000 voturi;
- Candidat ARD Ion Ruseţ- 18. 000 voturi
- Candidat PP-DD- 10 000 voturi

Colegiul 2 Camera Deputaţilor

Novaci- Târgu Cărbuneşti- Albeni- Alimpeşti- Baia de Fier- Bengeşti Ciocadia- Berleşti- Bumbeşti Piţic- Bustuchin- Crasna- Licurici- Logreşti-Polovragi-Prigoria- Roşia deAmaradia- Săcelu- Scoarţa.
- Candidat USL- 16.350 voturi;
- Candidat ARD Dan Vâlceanu (PDL)- 6.600 voturi;
- Candidat PP-DD- 2.500 voturi.

Colegiul 3 Camera Deputaţilor

Aninoasa- Bărbăteşti- Bălteni-Brăneşti- Căpreni- Cruşeţ-Dănciuleşti- Fărcăşeşti- Hurezani- Jupâneşti- Plopşoru- Săuleşti- Stejari- Stoina- Turburea- Ţânţăreni- Urdari- Vladimir.
- Candidat USL- 15.800 voturi;
- Candidat ARD Gabriel Nanu - 9.000 voturi;
- Candidat PP-DD- 3.200 voturi.

Colegiul 5 Camera Deputaţilor

Târgu Jiu- Rovinari- Ţicleni- Băleşti- Dăneşti- Drăguţeşti
- Candidat USL- 20.800 voturi;
- Candidat ARD Dumitru Modrea - 3.550 voturi
- Candidat PP- DD- 4.300 voturi.

Colegiul Senatorial nr. 2

- Candidat USL- 32.000 voturi
- Candidat ARD Mircea Scheau - 14.000 voturi
- Candidat PP-DD- 8.000 voturi

Mehedinţi

Mehedinţiul pare să rămână ultima redută oltenească a democrat-liberalilor în condiţiile în care bătălia pentru titlul de cel mai puternic „baron local de la Dunăre” nu a fost tranşată încă între Mihai Stănişoară şi pesedistul Adrian Duicu.

Colegiul 1 Camera Deputaţilor

Drobeta Turnu Severin
- Candidat USL Rodin Traicu – 9.100
- Candidat ARD Mihai Stănişoară – 14.600
- Candidat PP- DD- 1.500

Colegiul 2 Camera Deputaţilor

Drobeta Turnu Severin- Orşova- Bălvăneşti- Brezniţa Ocol- Cireşu- Dubova- Eşelniţa- Godeanu- Ilovăţ- Iloviţa- Izvorul Bărzii- Malovăţ- Podeni- Sviniţa- Siseşti.
- Candidat USL Petre Daea – 10.800
- Candidat ARD Doiniţa Ma¬riana Chircu – 18.500
- Candidat PP- DD- 2.300.

Colegiul Senatorial nr. 1

- Candidat USL Şerban Nicolae – 18.000
- Candidat ARD Marius Bălu – 24.800
- Candidat PP-DD- 4.000

Colegiul 3 Camera Deputaţilor

Baia de Aramă- Strehaia- Bala- Balta- Băcleş- Brezniţa Motru- Broşteni- Butoeşti- Căzăneşti- Corcova- Dumbravă- Floreşti- Greci- Grozeşti- Hînova- Husnicioara- Izverna- Obârşia Cloşani- Ponoarele- Stângăceaua- Şimian- Şovarna- Tâmna- Voloiac
- Candidat USL Viorel Palaşcă (PNL)- 16.500
- Candidat ARD Constantin Popescu-Băbeanu (Forţa Civică) – 13.500
- Candidat PP-DD- 2.000.

Colegiul 4 Camera Deputaţilor

Vânju Mare- Bălăciţa- Braniştea- Burila Mare- Corlăţel- Cujmir- Devesel- Dârvari- Gârla Mare- Gogoşu- Gruia- Jiana- Livezile-Obârşia de Câmp- Oprişor-Padina- Pătulele- Poroina Mare- Pristol- Prunişor-Punghina- Rogova- Salcia- Vânători- Vânjuleţ- Vlădaia- Vrata.
- Candidat USL Liviu Voinea – 16.000
- Candidat ARD Andi Nodiţ – 12.000
- Candidat PP- DD- 2.250.

Colegiul Senatorial nr. 2

- Candidat USL Tudor Chiuariu (PNL) - 26.500
- Candidat ARD Ion Mîţu – 17.800
- Candidat PP-DD - 5.500

Stănişoară schimbă Senatul cu Camera Deputaţilor

Patru din cei şase parlamentari de Mehedinţi, între care Mihai Stănişoară şi Viorel Palaşcă, învinuit pentru subminarea economiei naţionale, vor un nou mandat. Senatorul Stănişoară vrea să fie deputat şi se va confrunta cu secretarul de stat Rodin Traicu. Tot în Mehedinţi candidează şi Şerban Nicolae. Doi dintre cei trei parlamentari PDL din Mehedinţi, actualul senator Mihai Stănişoară şi actualul deputat Doiniţa Mariana Chircu, candidează pentru un nou mandat în 9 decembrie, în timp ce de la USL au rămas pe liste actualul senator Petre Daea (PSD) şi actualul deputat Viorel Palaşcă (PNL).
În colegiul 1 pentru Camera Deputaţilor, care cuprinde zona municipiului Drobeta Turnu Severin, mai puţin cartierele Schela şi Gura Văii, candidează prim-vicepreşedintele PDL Mihai Stănişoară, care dă astfel Senatul pe Camera Deputaţilor, avându-l drept contracandidat pe Rodin Traicu, secretar de stat în Ministerul Economiei. Actualul deputat PDL de Mehedinţi, Doiniţa Mariana Chircu candidează pentru cel de-al doilea mandat de deputat în colegiul 2, acelaşi în care a câştigat alegerile în 2008. Ea îl are contracandidat pe actualul senator PSD Petre Daea. Colegiul nr. 2 pentru Camera Deputaţilor cuprinde cartierele Schela şi Gura Văii ale municipiului Drobeta Turnu Severin, precum şi municipiul Orşova şi comune din estul judeţului. În colegiul 3 pentru Camera Deputaţilor, care cuprinde zona de nord a judeţului, actualul deputat PNL de Mehedinţi Viorel Palaşcă intră în cursa pentru cel de-al doilea mandat avându-l ca principal contracandidat pe omul de afaceri Constantin Popescu din partea Forţei Civice. Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Liviu Voinea (PSD) candidează din partea USL pentru primul mandat de deputat în colegiul 4, care cuprinde oraşul Vânju Mare şi comunele din sudul judeţului, avându-l contracandidat pe consilierul judeţean PDL Andi Nodiţ, acesta candidând şi el pentru primul mandat de parlamentar.
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi, democrat-liberalul Marius Bălu, candidează în colegiul 1 pentru Senat, avându-l contracandidat de la USL pe Şerban Nicolae, fost senator şi consilier prezidenţial al lui Ion Iliescu. În colegiul 2 pentru Senat, fostul prefect de Mehedinţi în guvernarea Boc, Ion Mîţu candidează pentru primul mandat de parlamentar din partea PDL, avându-l contracandidat din partea USL pe liberalul Tudor Chiuariu, angrenat de la Centru.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...