Administraţie

Proiecte importante pentru judeţul Vâlcea, aprobate de Consiliul Judeţean în şedinţă extraordinară

La propunerea preşedintelui Constantin Rădulescu, consilierii judeţeni vâlceni s-au întrunit joi, 8 noiembrie a.c., în şedinţă extraordinară, prilej cu care au aprobat două proiecte de hotârâre deosebit de importante pentru judeţul Vâlcea.

Este vorba despre „Acordul de cooperare între judeţele Dolj, Gorj, Vâlcea, Olt şi Mehedinţi şi Regiunea Macedoniei Centrale din Republica Elenă” şi de „Acordul de Parteneriat încheiat între Consiliul Judeţean Vâlcea şi Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea”.

Primul proiect se referă la dezvoltarea cooperării bilaterale şi a relaţiilor de prietenie între autorităţile din judeţele Dolj, Gorj, Vâlcea, Olt şi Mehedinţi şi cele din Regiunea Macedoniei Centrale din Republica Elenă, iar cel de-al doilea stabileşte cadrul de colaborare între Consiliul Judeţean Vâlcea şi Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea, pentru cooptarea factorilor de decizie în realizarea unei „Campanii de informare şi sensibilizare a individului despre efectele negative ale consumului de tutun asupra sănătăţii”.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...