Actualitate

Solicitare pentru stabilitatea instituţională a ASF, inclusiv în contextul modificării Directivei RCA, în timpul preşedinţiei Consiliului UE

Diferite asociaţii de protecţie a consumatorilor, inclusiv Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor şi Intereselor Consumatorilor (APCONS), şi asociaţii reprezentative ale transportatorilor, precum FORT, solicită ca la nivelul conducerii Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) să fie asigurată o stabilitate, prin continuitatea mandatului membrilor Consiliului ASF în această perioadă, având în vedere timpul scurt şi imperativul de a asigura o reprezentare corectă şi informată a intereselor asiguraţilor.

Solicitarea este formulată şi în contextul în care România va deţine, pentru o perioadă de 6 luni, începând cu 1 ianuarie 2019, preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, rol în care va fi responsabilă, printre altele, de negocierea şi adoptarea legislaţiei Uniunii împreună cu Parlamentul European, pe baza propunerilor formulate de Comisia Europeană. În acest context, reprezentanţii Guvernului României vor prezida reuniunile Consiliului, vor organiza procesele legislative, facilitând cooperarea între statele membre şi acţionând că un intermediar neutru şi onest pentru obţinerea acordului asupra dosarelor legislative.

Unele din aceste dosare legislative privesc şi domeniul financiar nebancar, supravegheat de către ASF, care, în aceste circumstanţe, va asigura asistenţă reprezentanţilor României pentru coordonarea dosarelor, va furniza contribuţii la elaborarea anumitor documente, la propunerile tehnice de compromis, reprezentanţi ai ASF putând participa inclusiv la reuniunile de negocieri în Trialog.

Astfel, se apreciază că premisele necesare pentru asigurarea unui sprijin consistent presupun stabilitate şi continuitate la nivelul conducerii Autorităţii până la terminarea mandatului României, având în vedere faptul că, printre subiectele de interes, se va afla şi revizuirea directivei privind asigurarea de răspundere civilă auto- RCA-, tema cu impact major asupra echilibrului pieţei asigurărilor.

România, ţară care recent a trecut de o perioadă critică a pieţei interne a asigurărilor, marcată de creşteri bruşte ale tarifelor, va avea rolul de a media problematica RCA la nivel european, odată cu preluarea preşedinţiei Consiliului UE.

În plus, există şi nemulţumirile asiguraţilor români, protestele la nivel naţional ale transportatorilor, care au determinat Guvernul să adopte măsuri extreme de plafonare a tarifelor de primă pe o perioadă limitată şi să promoveze o lege care să asigure echilibrul într-o piaţă cu impact social de peste 6 milioane de asiguraţi.

În aceste condiţii este lansată întrebarea în ce măsură noii membri ai Consiliului ASF vor fi pregătiţi să contribuie, potrivit competenţelor Autorităţii, la îndeplinirea cu succes a mandatului României, la întărirea cooperării între statele membre şi instituţiile europene.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...