16 copii abandonaţi din localitatea Galicea, judeţul Vâlcea, ar putea locui într-o casă nouă. Şi asta dacă o fundaţie din judeţ va reuşi să strângă banii necesari pentru a construi această casă.
“Ne-am propus construirea unei case de tip familial pentru 16 copii abandonaţi în Comuna Galicea, judeţul Vâlcea. Copiii vor fi luaţi în plasament din spitale sau orfelinate. În acest sens am început campania de strângere de fonduri pentru construirea casei de tip familial NEST. Construcţia casei a început pe 7 octombrie 2018 şi am primit drept sponsorizare până în prezent următoarele materiale: beton şi armătură. Pe lângă bani puteţi dona şi materiale de construcţie. Ne dorim să oferim copiilor un mediul familial armonios, fără conflicte, în care să se simtă în siguranţă, să fie înţeleşi şi îndrumaţi. În România există 19 000 de copii abandonaţi. Aceştia sunt abandonaţi fie în maternităţi, fie sunt preluaţi de instituţiile statului din familii dezorganizate ai căror părinţi au fost decăzuţi din drepturi. Cei din spitale de cele mai multe ori nu au certificate de naştere şi sunt îngrijiţi necorespunzător lipsindu-le afecţiunea şi alimentaţia corectă. În centrele de plasament violenţa este prezentă atât în relaţia copil-copil cât şi îngrijitor copil.Ajung să fie daţi afară din sistemul instituţionalizat fără să işi termine măcar studiile liceale şi fără şanse să se integreze în societate. Un zâmbet, un cuvânt, o privire, o persoană pot schimba o viaţă!”, au postat reprezentanţii fundaţiei pe pagina de socializare.
Fundaţia Alex Tache
Sat Bratia din Vale, nr. 144
Comuna Galicea, jud. Valcea
CIF: 36373060
IBAN LEI: RO12 INGB 0000 9999 0614 8264
tel: 0749 199 574