Reportaj

Cum au înşelat peste noapte localnicii din Secu autorităţile

„Am tăiat porcii şi le-am pus în coteţ un porc de porţelan. Să vină să îl ia.”

Au fost zile de coşmar pentru localnicii din satul Comănicea ce aparţine comunei Secu din judeţul Dolj, după ce aici a fost confirmat un caz de pesta porcină. A fost o adevărată lupptă între localnici pe de o parte şi autorităţi. Au făcut un zid uman împotriva celor care voiau să intre în gospodăriile lor să le omoare porcii. Iar când au reuşit s-au trezit că noaptea, oamenii îşi tăiaseră porcii şi şi aveau deja în frigider.

Apariţia primului focar de pestă porcină africană în Dolj a creat revoltă în rândul proprietarilor de animale şi haos în rândul autorităţilor. Totul a început marţi seară, odată cu confirmarea existenţei virusului în gospodăria unui localnic din satul Comănicea, comuna Secu. În timp ce autorităţile se grăbeau să crotalieze animalele din comună, oamenii aflau din mass-media sau de pe reţele de socializare ce se întâmplă în localitatea lor. Nici măcar proprietarul animalelor moarte din cauza acestui virus nu ştia că în curtea lui a fost focarul acestei boli şi că porcii lui, îngropaţi în grădina din spatele gospodăriei, au fost ucişi de pestă. Spre dimineaţă, când s-au dezmeticit, oamenii au făcut zid la intrarea în sat şi au interzis accesul autorităţilor în curţile lor. A doua zi, autorităţile au descins în forţă. Inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare Dolj, poliţiştii, jandarmii şi autorităţiile locale au descins în această dimineaţă încă de la primele ore în gospodăriile localnicilor din satul Comănicea din comuna Secu. Numai că, surpriză, multe animale au dispărut peste noapte. Oamenii au recunoscut că o parte din ele au fost sacrificate înainte de a fi ucise de cei de la DSV. “Decât să îl ia ei gratis mai bine îl mănânc eu. Azi râd pentru că am lada plină de carne”, spune un localnic. Cum intrau în gospodării, aşa şi ieşeau inspectorii de la DSV Dolj pentru că în coteţele din gospodării bătea vântul. Nu mai erau porcii. Aceştia au dispărut peste noapte. Mulţi au recunoscut că i-au sacrificat noaptea trecută.

“Au zburat porcii. Nu ştim unde sunt”, îi luau peste picior pe medicii veterinari care le-au intrat în curte.

Unii dintre localnicii din comunele limitrofe care au apucat azi să taie porcii fac haz de necaz. O bătrână a tăiat porcii şi în locul lor în coteţ a pus unui de porţela.
„Am tăiat porcii şi le-am pus în coteţ un porc de porţelan. Să vină să îl ia ”, spune bătrâna.

Inspectorii DSV Dolj au informaţii că mulţi dintre porci au fost ascunşi şi vor verifica din nou gospodăriile. Cei care vor fi găsiţi vinovaţi riscă dosar penal.

"Nu plecăm până nu periem din nou satul. De fapt ei au intrat în toate curţile Am discutat cu toţi şi am spus că nu putem pleca de aici atâta timp cât rămân animale vii. Interesul nostru este să îndepărtăm toate animelele suspecte de boală. Cei care le-au sacrificat nu avem ce să le facem", spune Andrei Butaru, directorul DSV Dolj.

Unii dintre ei şi-au sacrificat peste noapte animalele şi spun ca au făcut-o chiar la recomandarea autorităţilor. “Am tăiat azi noapte porcul, l-am tranşat, tot, dar nu am avut timp să îl mănânc”, a spus un localnic din Comănicea. Acţiunea de eutanasiere a început aseară şi au fost sacrificate aproximativ 15 animale. Azi, până la aceasta oră, au fost sacrificaţi 7 porci.

Din ce în ce mai mulţi oameni din comuna Secu recunosc că şi-au sacrificat aseară animalele. Atmosfera este foarte încordată, iar proprietarii de animale nu stau de vorbă cu jurnalişti decât cu acordul autorităţilor. Unul dintre puţinii oameni care au stat de vorbă cu noi a spus: “Au zburat porcii din Comănicea”.

Pesta porcină a fost confimată în localitatea Comănicea în urmă cu două zile, după ce, un localnic a seszat autorităţile că în ură cu două săptămâni i-au murit 8 porci din gospodărie.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...