Senatorul vâlcean Romulus Bulacu l-a interpelat pe ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Radu Oprea, cu privire la buna desfăşurare a programului Start UP Nation, ediţia 2018.
Domnule Ministru,
După îndelungi discuţii şi consultări cu antreprenorii, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a publicat, în sfârşit, proiectele pentru Ghidul solicitantului şi Procedura de implementare a programului Start-Up Nation, ediţia 2018.
Pentru Start UP Nation din acest an, cu perioada de consultare publică asupra proiectului, deschiderea lui a fost împinsă în luna noiembrie, cel mai devreme. Dacă perioada de înscrieri va dura tot o lună, ca în anul precedent, practic, selecţia firmelor câştigătoare şi implementarea programului pe anul 2018 se finalizează, de fapt, în 2019.
Acest aspect determină alocarea, din nou, a sumei de 2 miliarde de lei, credite bugetare de această data, în noul buget de stat pe 2019, pentru a putea finanţa cele 10.000 de firme prevăzute în Programul de Guvernare. O parte din sumă ar trebui alocată efectiv prin Legea bugetului de stat 2019, dacă implementarea planurilor de afaceri începe în prima jumătate a anului. Pentru firmele care împing implementarea în semestrul al doilea, guvernul ar putea aloca banii necesari prin rectificare bugetară.
Prin noua grilă de punctaj, afacerile de producţie şi afacerile de servicii vor avea punctaj maxim, 30 de puncte, afacerile din industrii creative vor avea 20 de puncte, iar comerţul cu alte activităţi, 10 puncte. Afacerile cu programe de calculator au fost trecute la industrii creative, astfel că firmele cu acest tip de program vor avea punctaje inferioare celor de producţie, spre deosebire de anii trecuţi.
În ceea ce priveşte noutatea din acest an, facilitatea promisă de ministerul dumneavoastră pentru aplicanţii la viitorul program Start-Up Nation 2018-2019, avansul de 30% din finanţare ca sumă forfetară, este, de fapt, greu de aplicat în realitate. Şi asta are legătură şi cu rata de abandon din ediţia 2017 a programului. Cererea pentru avans ar urma să se depună în maxim 5 luni de la semnarea acordului de finanţare. Aşadar, după semnarea acordului, o firmă poate primi în avans 60.000 de lei, adică aproape 13.000 de euro. Problema este că acest avans este imposibil de acordat, fără o derogare de la Ministerul Finanţelor. Din practica de până acum, cei din Ministerul Finanţelor acordă astfel de derogări cu mare greutate şi numai pentru cazuri bine întemeiate, cu un nivel ridicat al disciplinei cheltuirii banilor acordaţi astfel. Dacă obiectivele de investiţii pentru care s-au acordat avansurile nu se mai realizează până la final, banii alocaţi trebuie recuperaţi la bugetul de stat.
Astfel, domnule ministru, cu autoritatea de care dispuneţi, vă rog să-mi comunicaţi punctul dumneavoastră de vedere faţă de cele menţionate şi cum veţi asigura buna desfăşurare programului Start UP Nation?
Vă mulţumesc.
Solicit răspuns scris.
Senator Romulus Bulacu