Actualitate

Consiliul Judeţean Dolj s-a înfrăţit cu Consiliul Raional Cimişlia (Republica Moldova)

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, şi preşedintele Consiliului Raional Cimişlia, Iovu Bivol, au semnat miercuri, în plenul şedinţei CJ, acordul de înfrăţire între cele două unităţi teritorial-administrative. Evenimentul a fost precedat de o întâlnire între conducerile celor două instituţii din România şi Republica Moldova, ocazie cu care a fost exprimată deschiderea pentru colaborare în identificarea şi implementarea unor proiecte comune.

„Ne bucurăm ca, în aceste zile, să avem în judeţul nostru doi oaspeţi importanţi din conducerea Consiliului Raional Cimişlia, instituţie cu care am semnat, astăzi, un acord de înfrăţire, deschizând astfel calea pentru colaborare într-o serie de domenii, de la cultură şi sănătate la educaţie şi economie.

Desigur că fundamentul viitoarelor iniţiative comune trebuie să includă şi un schimb de experienţă, un transfer de bune practici la nivel administrativ. De aceea, înainte de şedinţa Consiliului Judeţean, am stabilit o întâlnire cu domnul preşedinte Iovu Bivol şi domnul vicepreşedinte Gheorghe Netedu, un bun prilej pentru a prezenta cât mai detaliat principalele direcţii strategice pe care le-am adoptat şi urmărit pentru a asigura dezvoltarea zonei noastre, precum şi modalităţile în care am acţionat.

Accentul s-a pus pe rolul major pe care îl joacă accesul la finanţarea din fonduri europene, care, aşa cum le-am precizat şi oaspeţilor noştri, a permis o accelerare vizibilă a evoluţiei în mai multe sectoare gestionate de CJ, prin crearea sau modernizarea unor obiective emblematice.

În acest context, le-am vorbit despre modul în care am gândit şi am pus în operă proiectul de revitalizare a Aeroportului Internaţional Craiova, în care noi am văzut o posibilitate de creştere economică pentru Dolj şi întreaga regiune, despre dificultăţile şi provocările pe care le-am depăşit pe parcurs, dar şi despre succesul acestui demers, tradus astăzi în sute de mii de pasageri şi curse directe către metropole din Europa şi din afara ei.

Am insistat, de asemenea, asupra parteneriatului reuşit pe care îl avem cu Guvernul României şi Primăria Municipiului Craiova, parteneriat în cadrul căruia, prin intermediul celor două platforme de afaceri ale Consiliului Judeţean, Parcul Industrial Craiova şi High-Tech Industry Park, le oferim facilităţi şi condiţii atractive investitorilor dispuşi să se instaleze aici şi să creeze locuri de muncă.

Am trecut în revistă şi alte investiţii pe care, tot cu ajutorul fondurilor europene, le-am realizat în domenii esenţiale pentru comunitate, fie că vorbim despre sănătate, despre asistenţă şi protecţie socială, fie despre cultură şi punerea în valoare a potenţialului turistic.

Am convenit cu invitaţii noştri să aprofundăm discuţiile în perioada imediat următoare şi să identificăm proiecte concrete pe care să le implementăm în comun, pentru că ne dorim ca acest acord de înfrăţire să genereze cât mai multe efecte benefice în vieţile locuitorilor din judeţul nostru şi din raionul Cimişlia“, a declarat preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa.

Alături de preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, la întrevederea care a precedat semnarea acordului de înfrăţire au mai participat vicepreşedinţii Oana Bică şi Cosmin Vasile, administratorul public al judeţului, Cosmin Durle, secretarul judeţului Dolj, Anda Nicolae, consilierii judeţeni Dorel Luică şi Cosmin Petruţ Călin, precum şi directorul Direcţiei Imagine şi Coordonare Instituţii Subordonate, Larisa Răducan.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...