Disperare în rândul locuitorilor unui cartier din Craiova, unde este de câteva zile invazie de şobolani. Rozătoarele au intrat până şi în maşinile oamenilor, iar directorul unui liceu a fost nevoit să aducă un câine să prindă şobolanii care mişună prin cureta şcolii.
Oamenii din cartierul Craioviţa Nouă nu mai ştiu ce să facă să scape de rozătoarele care mişună peste tot. Au ajuns să se teamă că le intră în apartamente pentru că în maşini i-au găsit. "Îmi este frică să mai ies din bloc. Sunt peste tot. Mi-au intrat şi în maşină", spune o locatară. Lângă zona blocurilor afectate este şi un liceu. Directorul unităţii a adus un câine care să prindă rozătoarele. "Am deratizat de nu ştiu câte ori, dar degeabaÎn plus noi cumpărăm acele părjiturele care le plac şobolanilor şi am reuşit să-i împuţinăm în curtea şcolii. În plus mai avem şi un căţel care reuşeşte să prinsă aproape săptămânal doi trei", a declarat Petre Căuc - director Liceul George Bibescu.
Firma de salubrizare a oraşului cunoaşte situaţia, dar susţine că planul de dezinsecţie şi deratizare pentru acest an s-a finalizat.
Următoarea deratizare se va face de către societatea de salubrizare a oraşului abia anul viitor.