În proximitatea desfăşurării evenimentelor anuale cunoscute sub denumirea de „baluri ale bobocilor”, specifice lunilor octombrie - noiembrie, Consiliul Judeţean al Elevilor Dolj atrage atenţia asupra gravităţii practicilor incorecte facilitate sau trecute cu vederea de unităţile de învăţământ preuniversitar, implicate în procesul de organizare, precum şi asupra tendinţei de transformare a celebrării debutului elevilor de clasa a IX-a în ciclul liceal în prilej de supunere a acestora la costuri nedorite, ignorat fiind caracterul strict opţional al activităţilor desfăşurate în afara şcolii.
An de an, ne confruntăm cu nereguli precum implicarea elevilor în comercializarea biletelor de acces împotriva propriei voinţe, constrângerea acestora să le cumpere, fie că aceştia plănuiesc să participe sau nu, pentru a se asigura suma necesară organizării balului, alegerea unor locaţii necorespunzătoare din punct de vedere al siguranţei participanţilor, omiterea intereselor şi dorinţelor reale ale acestora, precum şi a statutului lor de beneficiari primari ai sistemului de educaţie, care se bucură de gratuitatea sa şi care în niciun moment al exercitării calităţii anterior menţionate nu sunt nevoiţi să „sponsorizeze” astfel de evenimente.
Ne opunem ferm cazurilor de încălcare a drepturilor celor pe care îi reprezentăm şi solicităm unităţilor de învăţământ de la nivelul judeţului Dolj să conştientizeze contradicţia dintre o educaţie de calitate şi actul de limitare a puterii de decizie a elevilor cu privire la modul în care aceştia îşi administrează timpul liber sau resursele financiare, punând accent pe faptul că insuficienţa banilor destinaţi organizării balurilor nu constituie un motiv temeinic de obligare a elevilor neparticipanţi să contribuie cu sume proprii. Menţionăm, totodată, că venim în sprijinul celor care se confruntă cu astfel de abuzuri, aceştia având la dispoziţie prezentul formular: https://goo.gl/forms/SviV0lugoexPaYCv2, prin intermediul căruia ne pot sesiza orice probleme întâmpinate la şcoală, încât să putem interveni în timp real.
Astfel, încheiem spunând "Dacă e bal, bal să fie!", nu pretext de supunere a elevilor la acţiuni situate în ilegalitate, şi condamnând lipsa de interes manifestată de unele unităţi de învăţământ faţă de fenomenul prezentat.
Andra – Maria ION, Preşedinte CJE Dolj