Luni, 22 octombrie a.c., preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, s-a deplasat în mai multe zone ale judeţului Vâlcea, unde se execută lucrări pentru înlăturarea efectelor produse de calamităţi, dar şi lucrări de reparaţii şi întreţinere drumuri judeţene, în vederea verificării stadiului lucrărilor şi a termenelor prevăzute în contracte.
Printre lucrările verificate, în cursul zilei de luni, 22 octombrie a.c., de Preşedintele Constantin Rădulescu, au fost şi cele de întreţinere şi reparaţii asfaltice executate de drumarii RAJDP Vâlcea pe DJ 678 H - Galicea – Stoileşti - Olanu.
Aici, echipele lotului Vâlcea al RAJDP, bine organizate, s-au angajat ca, în cursul lunii octombrie, să încheie lucrările la acest segment de drum a cărui lungime este de aproximativ 11 km.
Tot luni, la invitaţia primarului comunei Măciuca, Mugur Mărcoianu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea a participat la inaugurarea lucrărilor de modernizare a 7 drumuri comunale, cu o lungime totată de 15 km. Obiectivele de investiţii, finanţate cu fonduri guvernamentale, au fost realizate de drumarii RAJDP Vâlcea.