Pentru că toamna aceasta fost îngăduitoare în sensul că vremea a permis continuarea proiectelor derulate în diferite localităţi vâlcene, zilele trecute am făcut o vizită prin comuna Dăeşti. Constatasem deja de multă vreme că acolo administraţia locală este permanent în priză, profitând de fiecare zi în care se poate lucra la nivel maxim.
Aşadar, am sesizat cu plăcere că rigolele de pe strada Balului sunt în curs de betonare iar în zonele afectate de alunecările de teren au fost introduse traverse care au ca scop să împiedice potenţialele neplăceri cauzate de intemperiile vremii. Şi, nu în ultimul rând, conducerea primăriei este implicată şi în asigurarea unui sistem de învăţământ derulat în condiţii optime.
De acestă dată, am văzut că se acordă atenţia cuvenită locului de joacă deţinut de grădiniţa din Fedeleşoiu astfel că, în scurtă vreme, preşcolarii din localitate se vor putea bucura de un spaţiu prietenos, similar cu cele amenajate în mediul urban.
Administraţie
18.10.2018
Bunii gospodari tac şi fac!
Administraţia din Dăeşti îşi continuă în forţă proiectele

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >
Administraţie
14.07.2025
A doua premiere din 2025 a celor mai vârstnici cetăţeni ai Râmnicului – Clubul Longevivilor are 14 noi membri
Administraţie
10.07.2025
Dezinsecţia pe spaţiile verzi din domeniul public al municipiului a ajuns la etapa a II-a
Administraţie
08.07.2025