Marţi, 16 octombrie 2018, Compania Naţională de Investiţii a publicat şi demarat achiziţia de proiectare pentru obiectivul de investiţii “Reabilitarea, modernizarea şi dotarea secţiilor din clădirea – corp principal C5 a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, situat în str. General Magheru, nr. 54”, termenul de depunere a ofertelor fiind 15 noiembrie 2018.
Reamintim că, proiectul, cu o valoare estimată de 42.248.111,35 lei (peste 422 miliarde lei vechi), este finanţat în cadrul Programului Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social, Subprogramul "Unităţi sanitare din mediul urban", derulat de către Compania Naţională de Investiţii.
„Astăzi este o zi importantă deoarece se fac paşi cerţi pentru modernizarea «Spitalului Vechi» din Râmnicu Vâlcea. Sunt foarte bucuros să le dau acestă veste vâlcenilor şi îi asigur că mă voi ţine de cuvânt, iar alături de actuala echipă voi continua faptele bune pentru judeţ şi pentru oameni”, a declarat Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.
Prin proiect se propune reabilitarea, modernizarea şi dotarea cu mobilier specific a clădirii C5 unde funcţionează în prezent secţiile: Oftalmologie, Psihiatrie 2, Compartimentul de psihiatrie infantilă şi Secţia de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie.
Se vor executa lucrări de consolidare, de reabilitare a şarpantei şi a învelitorii, lucrări de reabilitare şi recompartimentare interioară, inclusiv lucrări de refacere a instalaţiilor termice, sanitare şi electrice.
De asemenea, instalaţiile interioare se vor completa cu instalaţii specifice pentru oxigen, vacuum, aer comprimat, instalaţii de semnalizare, avertizare şi stingere incendiu, instalaţie de voce - date, instalaţii de ventilaţie.