Actualitate

Programul pilot „Fiecare copil merită o poveste" aduce resurse şi formează profesori pentru creşterea calităţii educaţiei preşcolare în judeţ

Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea continua parteneriatul cu Asociaţia OvidiuRo pentru creşterea calităţii educaţiei preşcolare în mediile defavorizate prin lansarea, la nivel judeţean, a programului pilot de lectură în grădiniţe „Fiecare copil merită o poveste".

Programul debutează la Râmnicu Vâlcea cu două zile consecutive de întâlniri. Marţi, 16 octombrie 2018, responsabilii de cercuri pedagogice vor participa la un training de formare pentru a deveni ei înşişi, pe bază de voluntariat, formatori în tehnici de predare centrate pe dezvoltarea limbajului – pentru toţi cei aproximativ 600 de profesori de învăţământ preşcolar din judeţ. Miercuri, 17 octombrie 2018, directorii unităţilor şcolare care au în subordine învăţământul preşcolar sunt aşteptaţi la întâlnirea cu OvidiuRo şi reprezentanţi ai I.S.J. Vâlcea, găzduită de Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanul.

De asemenea, în cadrul programului, 1000 de copii din mediul rural din judeţul Vâlcea vor primi Prima Carte pentru acasă, iar în grădiniţele defavorizate vor fi amenajate centre de bibliotecă.

„Ne bucurăm de implicarea Asociaţiei OvidiuRo în judeţul Vâlcea şi de faptul că prin acest program formarea unei obişnuinţe de a răsfoi o carte se va face de la cele mai fragede vârste. Prima carte reprezintă începutul şi <este un dar pe care îl poţi deschide iar şi iar>, amintindu-ţi de oameni dragi, de cei care ţi-au pus pentru prima dată creionul în mână sau cu care ai buchisit primul cuvânt. La nivel judeţean este unul din cele mai importante proiecte ale noastre şi sperăm că acest exemplu va fi urmat de toţi. Felicit echipa de proiect şi îmi doresc ca povestea începută să aibă finalul fericit pe care visul unui copil îl începe prin a fost odată ca niciodată.” - declară Prof. Andra Bică, Inspector Şcolar General, Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea.

La nivel naţional, până la finalul anului 2019, prin programul pilot „Fiecare copil merită o poveste", OvidiuRo va implementa un mix de intervenţii constând în (1) 400 de centre de bibliotecă adaptate vârstei preşcolare (2) formarea unui număr de 35.000 de profesori în metode de dezvoltare a comunicării orale şi a premiselor citirii şi scrierii folosind cărţi ilustrate, inclusiv un kit de literaţie pentru fiecare profesor şi (3) distribuirea a 260.000 de cărţi ilustrate pentru copiii din mediul rural, prin proiectul „Prima mea Carte".

„După mulţi ani de intervenţii la firul ierbii, cea mai importantă concluzie este că avem nevoie să punem bazele unei infrastructuri sustenabile pentru educaţie preşcolară de calitate pentru toţi copiii, în special în mediul rural. Practic, profesorii - participanţi la trainingul din Râmnicu Vâlcea - vor duce resursele şi vor disemina metodele de dezvoltare a limbajului către profesorii de învăţământ preşcolar din tot judeţul. Acesta este modul de lucru pe care îl propunem partenerilor judeţeni şi despre care credem că va avea un impact real la nivel naţional. Intenţionăm să transformăm acest program pilot în politică publică, pentru stimularea lecturii în grădiniţe.” - declară Maria Gheorghiu, Cofondator Asociaţia OvidiuRo.

La nivelul fiecărui judeţ, programul „Fiecare copil merită o poveste" presupune, pe lângă formarea de profesori formatori, sesiuni de citit cu copiii, amenajarea centrelor de bibliotecă - şi alte activităţi conexe: întâlniri de lucru cu profesorii, vizite şi ateliere cu copiii şi părinţii în comunităţile din judeţ în care OvidiuRo a avut intervenţii prealabile, dar şi întâlniri cu directorii de şcoli şi cu bibliotecarii din judeţ.

Despre Asociaţia OvidiuRo
Misiunea Asociaţiei OvidiuRo este ca fiecare copil sărac să beneficieze de educaţie timpurie de calitate şi să devină, astfel, un membru activ al societăţii româneşti.

Eficacitatea programului-pilot Fiecare Copil în Grădiniţă a determinat Parlamentul României să transforme mecanismul central al acestuia în program naţional, în vigoare începând cu februarie 2016.

Ca Agenţie pentru Educaţie Timpurie, OvidiuRo mobilizează resurse publice şi private pentru a asigura educaţie preşcolară de calitate pentru cei mai săraci copii din România. Focusul OvidiuRo este să ofere materiale educaţionale de cea mai bună calitate, să formeze profesorii pentru a valorifica aceste resurse şi să ajute comunităţile defavorizate să formeze noi grupe de grădiniţă pentru ca niciun copil de vârstă preşcolară să nu fie respins din cauza „lipsei de spaţiu”.

În 2017, prin dezvoltarea de Centre pentru Educaţie de Calitate şi Literaţie în zone defavorizate, OvidiuRo a sprijinit grădiniţele din mediul rural să le ofere copiilor acces la un vocabular divers şi la lumea fascinantă a cărţilor de ficţiune şi non-ficţiune. Anul trecut, OvidiuRo a instruit 700 de profesori din învăţământul preşcolar, focusul sesiunilor de formare fiind metodele de învăţare centrate pe copil şi cele pentru dezvoltarea literaţiei.

OvidiuRo îşi propune ca în 2018 să formeze peste 10000 de profesori de învăţământ preşcolar, în special din mediul rural, în dezvoltarea alfabetizării timpurii folosind cărţi ilustrate, să dezvolte Centre de bibliotecă în grădiniţele rurale şi să distribuie zeci de mii de cărţi pentru acasă copiilor din cele mai sărace comunităţi rurale din ţară.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...