În cadrul programului de întreţinere a drumurilor judeţene, în ultimele săptămâni s-au efectuat reparaţii pe mai multe tronsoane judeţene, preşedintele CJ Mehedinţi, Aladin Georgescu având ca prioritate reabilitarea infrastructurii rutiere la nivelul întregului judeţ.
Astfel, şeful CJ Meheidnţi a dispus efectuarea de lucrări de reparaţii, cu fonduri din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Mehedinţi, pe DJ 671E, pe tronsonul cuprins între localitatea Corcova (int. DN 67A) şi satul Pârvuleşti (platforma betonată). Lucrările de întreţinere efectuate pe o distanţă de cinci kilometri au constat în reparaţii asfaltice izolate în două straturi, într-un strat şi respectiv, la stratul de uzură şi au fost coordonate de Direcţia Tehnică – Investiţii, Dezvoltare Teritorială din cadrul CJ Mehedinţi. În paralel, pe DJ 606 B, pe sectoarele Ştefan Odobleja – intersecţie DC 22 şi respectiv Corzu – intersecţie DJ 561 A, acolo unde s-au efectuat lucrări de reabilitare şi modernizare cu fonduri din bugetul propriu al Consiliului Judeţean, în ultimele zile s-au făcut marcajele rutiere, astfel încât circulaţia să se desfăşoare în condiţii optime.