Actualitate

ISU Olt recrutează voluntari

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Matei Basarab” al judeţului Olt a desfăşurat în acestă perioadă o nouă campanie de recrutare pentru programul de voluntariat „Salvator din pasiune”.

Campania are la bază beneficiile activităţilor de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarităţii şi responsabilităţii civice şi valorii profesionale a acestora, materializată în sprijinul acordat comunităţilor pe timpul situaţiilor de urgenţă, dar şi pentru prevenirea lor.

După parcurgerea unor programe de pregătire, activităţile derulate alături de efectivele pompierilor militari vor consta în participarea la misiunile de intervenţie, utilizarea noţiunilor de bază în acordarea primului ajutor calificat, implicarea în acţiunile de ajutor umanitar şi în cele de popularizare a mesajului preventiv.

În cele trei etape desfăşurate în programului „Salvator din pasiune” s-au înscris 43 de voluntari din judeţul Olt, iar aceştia au obţinut competenţe de bază în acordarea primului ajutor calificat. Şase dintre aceştia au aboslvit „Cursul de prim ajutor calificat şi descarcerare”, au dobândit calitatea de paramedic şi participă la misiuni împreună cu echipajul SMURD.
Pentru a patra serie a programului „Salvator din pasiune” s-au înscris 13 voluntari, iar pregătirea acestora va începe în weekend-ul 13-14 octombrie, cu prelucrarea legislaţiei în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă. Ulterior, voluntarilor le vor fi prezentate noţiunile generale referitoare la activitatea ISU Olt şi noţiunile de prim ajutor.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...