Directorul general al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, a participat vineri la Conferinţa de deschidere a proiectului ”Creşterea capacităţii societăţii civile de a formula politici publice alternative pentru sprijinirea protecţiei mediului prin reglementarea aplicabilităţii legilor privind perdelele forestiere”, derulat de Asociaţia ”România prinde Rădăcini” şi finanţat prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă.
La conferinţa de deschidere a proiectului au mai participat Valeriu Tabără, preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice ”Gheorghe Ionescu – Siseşti”, şi Mihai Tatulici, preşedintele Asociaţiei ”România prinde Rădăcini”.
Regia Naţională a #Pădurilor – #Romsilva este implicată în programul naţional de înfiinţare a perdelelor forestiere de protecţie, atât ca autoritate contractantă pentru obiectivele de investiţii, expropriator în numele statului român, cât şi în procesul de execuţie a lucrărilor de împădurire.
În această primăvară, Romsilva a înfiinţat perdele forestiere pe aproximativ 8 hectare, adică peste 2,5 kilometri, pe Autostrada A2, în zonele Jegălia şi Dor Mărunt, în judeţul Călăraşi.
Recent, Guvernul României a adoptat două hotărâri privind declanşarea procedurilor de expropriere a peste 45 de hectare, pentru înfiinţarea de aproximativ 15 kilometri de perdele forestiere pe Autostrada A2, Bucureşti – Constanţa, aflată într-o zonă expusă riscurilor de înzăpezire în timpul iernii.
Până în prezent, Romsilva a primit de la Ministerul Apelor şi Pădurilor documentaţiile pentru realizarea de perdele forestiere de protecţie a autostrăzilor A1, A2 şi A4, precum şi a drumurilor naţionale Centura Bucureşti, DN1, DN2, DN2B, DN3, DN4, DN7 şi DN21, în judeţele Argeş, Dâmboviţa, Ilfov, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa, Brăila, Buzău şi Vrancea, pe o suprafaţă de 594,54 de hectare şi o lungime totală de 198,3 kilometri.