Ca urmare a lipsei de iniţiativă şi a nepăsării de care dă dovadă conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea în privinţa asigurării unei finanţări corecte a administraţiilor publice locale din judeţ, deputatul Cristian Buican îl somează pe Constantin Rădulescu să întreprindă demersurile necesare pentru adoptarea unei noi rectificări bugetare în urma căreia toate administraţiile publice din judeţul Vâlcea să beneficieze de o finanţare corespunzătoare. În acest sens, preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, consideră că domnul Constantin Rădulescu trebuie să se ducă urgent la Bucureşti, la Ministerul Finanţelor Publice, şi să nu plece din biroul lui Teodorovici fără dovezi clare în vederea unei noi repartiţii de fonduri către primării. În condiţiile în care, atât la Guvern cât şi la CJ Vâlcea sunt reprezentanţi ai Partidului Social Democrat, este de datoria domnului Constantin Rădulescu, în dubla calitate de preşedinte al CJ şi al social democraţilor vâlceni, să rezolve această problemă stringentă a edililor judeţului Vâlcea.
Menţionăm faptul că luni, 8 octombrie 2018, preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, a depus o interpelare la Ministrul Finanţelor Publice privind faptul că în acest an, Guvernul nu a asigurat o finanţare corespunzătoare administraţiilor publice locale, în ciuda prevederilor Legii Bugetului de stat pe anul 2018 şi contrar multiplelor promisiuni guvernamentale privind asigurarea unei finanţări locale cel puţin la nivelul anului 2017. Pe această cale, îl invităm pe domnul Constantin Rădulescu să folosească argumentele legale din interpelarea menţionată în susţinerea unei finanţări corecte, legale a administraţiilor publice locale, care în prezent se află într-o situaţie disperată.
„Văzând că stă cu mâinile în sân şi nu face nimic în privinţa dificultăţilor financiare ale unităţilor administraţiilor publice locale din judeţul nostru, am ales să îi solicit public domnului Constantin Rădulescu să se ducă de urgenţă la Guvern să rezolve această problemă. Eu am depus o interpelare în acest sens la Ministerul Finanţelor Publice, care cuprinde argumentele legale care dovedesc nerespectarea prevederilor legale a Legii bugetului de stat pe anul 2018 privind sistemul de echilibrare a bugetelor administraţiilor publice locale, de către domnul Teodorovici. Îl invit pe Rădulescu să preia această argumentaţie şi să se ducă la Guvern să asigure o finanţare corectă, legală, decentă a primăriilor. Sunt primării social democrate în judeţ care au primit la ultima rectificare sume derizorii. Sunt primării în judeţul Vâlcea care nu îşi pot finaliza proiectele din lipsa de bani. Sunt primării care nu pot asigura nici măcar bugetul de funcţionare. Este anormal să pui lacătul pe uşile unei primării, mai ales că prevederile legale spun foarte clar că trebuie asigurate sume de finanţare cel puţin la nivelul anului 2017, ceea ce până acum nu s-a întâmplat. Atâta timp cât la Guvern sunt cei de la PSD, Constantin Rădulescu are obligaţia să îi convingă de necesitatea unei finanţări decente a administraţiilor publice locale, în concordanţă cu prevederile legale asumate tot de ei. Pe lângă faptul că este preşedinte de CJ, domnul Rădulescu este şi preşedinte al PSD Vâlcea şi, mai nou, membru al grupului de lucru pentru gestiunea resursei umane din PSD şi analiza periodică a îndeplinirii programului de guvernare. Păi în programul de guvernare al PSD se specifică de finanţarea corespunzătoare a autorităţilor publice locale, de alocarea a 100% din impozitul pe venit către unităţile administrativ teritoriale. Dacă tot e în comisia asta, îi arăt eu toate minciunile din programul de guvernare, să se ducă la Bucureşti să le îndrepte. Eu îmi fac datoria de parlamentar, punând pe masa Guvernului problemele reale ale cetăţenilor şi ale administraţiilor publice locale, dar sunt în opoziţie”, a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.
Politică
09.10.2018
Cristian Buican îl critică pe Constantin Rădulescu că nu e în stare să ajute primăriile vâlcene
Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >