3,5 miliarde de lei a alocat Guvernul comunei Pietrari pentru refacerea infrastructurii locale afectată de calamităţile naturale. Acest ajutor financiar de urgenţă va fi folosit, potrivit primarului Nicolae Moraru, la lucrări de punere în siguranţă a drumului comunal 152 – Pietrarii de Sus – Negruleşti, drum pe care trebuie construite ziduri de sprijin, gabioane, dar şi reparaţii la drumurile neasfaltate şi uliciore de interes local.
Primarul din Pietrari aşteaptă să se finalizeze contestaţiile la licitaţia pentru construirea podului peste Otăsău, în punctul Costele Cernii, precum şi licitaţia pentru modernizarea şcolii gimnaziale.
Un alt proiect, tot cu fonduri guvernamentale priveşte modernizarea şi dotarea dispensarului uman.
De asemenea, proiectul de infrastructură care cuprinde trei localităţi, Pietrari, Bărbăteşti şi Costeşti, va începe efectiv din toamna acestui an, astfel că, în comuna Pietrari, un număr de 18 drumuri, totalizând 7,3 km de drumuri, vor fi asfaltate. Toate aceste proiecte vor fi demarate având drept scop atingerea unei dezvoltări durabile care să angreneze creşterea nivelului de trai al populaţiei, precum şi economia locală.