Un poliţist din Slatina a oferit tuturor o lecţie de umanitate. Viorel Teacă a fost impresionat de drama prin care trecea un tânăr din Scorniceşti, care suferă de o boală gravă, şi a decis că poate mobiliza oamenii să vină în ajutorul lui.
Acesta şi-a propus să convingă o mie de oameni să doneze bani pentru a-l ajuta pe tânăr să facă o operaţie care i-ar putea salva viaţa.
De la un apel pe o reţea socială a ajuns să bată la uşa mai multor instituţii, iar în acest weekend a organizat un spectacol caritabil, reuşind astfel să adune banii necesari pentru intervenţia chirurgicală.
Poliţistul nu este la prima faptă bună. Poliţistul Viorel Teacă, voluntar al Crucii Roşii, ştie că un ajutor, oricât ar fi de mic, contează enorm atunci când este vorba despre o familie nevoiaşă. A oferi sprijin semenilor, atât prin natura meseriei sale, cât şi prin gesturi pe care le face din postura de ”om cu suflet”, reprezintă pentru el un mod de viaţă. Luna trectută a oprit maşina de poliţie, a coborât, apoi a oferit unui copil o pereche de adidaşi şi un tricou.
”Sunt voluntar al Crucii Roşii, iar a ajuta semenii este ca un fel de a doua îndeletnicire pentru mine. Vedeţi dumneavoastră, de când ne naştem, din primele clipe ale vieţii şi până la bătrâneţe, tot copii suntem. Oamenii mă întreabă de ce fac astfel de gesturi… Pentru că aşa simt. Vreau să ajut. De Paşte, de Crăciun, cu prilejul altor sărbători, alături de colegii de la Crucea Roşie sau singur. Suntem imparţiali, încercăm să îi ajutăm pe cei care au nevoie. Sunt mulţi, nu reuşim întotdeauna…”
Viorel Teacă, poliţist în Slatina, a lucrat în trecut şi ca asistent medical, ajutând copii sau bătrâni aflaţi în suferinţă.
”Problema noastră e că nu avem încredere în noi. Sunt oameni care nu înţeleg aceste gesturi, care cred că nu doresc decât să ies în evidenţă. Unii înjură. Alţii aplaudă. Sunt mulţi indiferenţi. Dar depinde de noi dacă va câştiga binele sau va câştiga răul. Trebuie să mergi înainte, să nu te laşi doborât de eventualele eşecuri”, a mai spus Viorel Teacă.