Premierul Viorica Dăncilă a participat la deschiderea anului universitar 2018-2019 la Universitatea de Medicină şi Farmacie. Alături de aceasta s-a aflat ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia Olguţa Vasilescu.
“Stimaţi profesori, doamnelor şi domnilor, dragi studenţi, Am ales să fiu astăzi alături de studenţii şi profesorii Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, pentru a da un mesaj clar de susţinere a şcolii medicale româneşti şi de preţuire pentru munca şi devotamentul medicilor. Şcoala medicală românească este una de elită, iar această facultate este una dintre cele mai apreciate instituţii de profil din România. Anul acesta împliniţi 20 de ani de când aţi devenit universitate şi vă doresc un sincer La Mulţi Ani! Este meritul generaţiilor de studenţi şi de profesori care i-au trecut pragul şi care au onorat prin munca lor această instituţie. A fost o alegere firească să mă aflu în rândul vostru, cei care veniţi cu dorinţa de a face bine semenilor, atât prin ştiinţa pe care o veţi acumula, cât şi prin valorile morale pe care le veţi împărtăşi. Veţi lucra într-un domeniu de importanţă vitală, esenţial pentru ţară şi pentru fiecare din noi. Iar profesia pe care v-aţi ales-o este nobilă, pentru că aveţi misiunea de a proteja viaţa şi sănătatea oamenilor", a declarat premierul României.