Miercuri, 26 septembrie 2018, s-a desfăşurat un nou exerciţiu demonstrativ de stingere a incendiilor şi de descarcerare a persoanelor aflate în interiorul unui autovehicul, organizat în cooperare cu detaşamentul I.S.U. Oltenia, la care au participat elevii Colegiului Naţional Militar “Tudor Vladimirescu” din Craiova.
Pandurilor li s-au prezentat informaţii privind modul în care se detectează, se anunţă şi se localizează incendiul, cum se realizează alarmarea formaţiunii de intervenţie la incendiu, care sunt acţiunile echipei de intervenţie, cum se evacuează oamenii şi bunurile materiale, cum se utilizează instictoarele şi hidranţii precum şi două dintre autospecialele din dotarea pompirilor doljeni.
Pandurii au fost încântaţi de informaţiile pe care le-au primit de la reprezentanţii I.S.U. Oltenia.