Dacă vrei să ai în apartament mai mult de trei pisici sau doi câini, vei plăti amendă în valoare de până la 800 de lei. Asta dacă proiectul iniţiat de şeful Poliţiei Locale din Slatina şi care cuprinde alte 19 sancţiune de care sunt pasibili slătinenii va trece de votul consilierilor locali.
Majoritatea sancţiunilor îi vizează în general pe proprietarii animalelor de companie din Slatina care nu vor putea ţine în casă mai mult de trei pisici sau doi câini. Mai mult decât atât, dacă un locatar din bloc este deranjat de unul dintre animalele de companie ale vecinului va putea suna la Poliţia Locală şi vecinul va fi sancţionat.
''Am instituit o regulă, aşteptam propuneri şi poate primim şi alte propuneri sau sugestii. Iniţial ne-am gândit la un număr maxim de trei pisici sau doi câini ce pot fii crescuţi ca animale de companie în cadrul apartamentelor situate în blocurile de locuinţă”, spune Adrian Pop, şeful Poliţiei Locale Slatina.
De amenzile poliţiştilor locali nu vor scăpa nici cei care întind rufele la uscat în afara balconului. Şeful Poliţiei Locale spune că s-a săturat să vadă lenjeria intimă la majoritatea balconelor. ''Nu de puţine ori, am fost sesizaţi de cetăţeni ai Municipiului Slatina, care şi-au găsit geamurile pătate, pervazele murdare, datorită apei care s-a scurs din rufele întinse la uscat în afara blocului pe diverşi suporţi montaţi pe faţadele blocurilor, de către cetăţeni care locuiesc la etajele superioare”, a declarat Adrian Pop, şeful Poliţiei Locale Slatina.
Proiectul va fi supus la vot săptămâna viitoare în şedinţa de consiliu local.