Ştefan Zară, în volumul citat, diortoriseşte despre întoarcerea la izvoare, prin transcrierea, în sensul originarului, şi translatarea operei Sfântului Ambrozie al Mediolanului.Si o face simplu,unde simplitatea este recuperarea din complexitate.Adica ,straturi de lectura pentru o scrisoare catre suflet.Straturi de activitate pentru o scrisoare catre minte.
Ambrozie al Mediolanului este una dintre stilizările divinităţii pe pământ, din galeria sfinţilor părinţi, fără de care modernismul , doritor să cultive iubirea, generozitatea, smerenia, dăruirea, sacrificiul pentru celălalt, sufletul, concepte care nu pot fi legiferate,n-ar exista. Modernismul, ca modalitate dubitativă, nu poate deriva decât din asceza erudiţiei, a citatului izbăvitor prin repetiţia formativă, un argument pentru ştiinţa textului şi a sufletului. Instituirea acestei modalităţi de existenţă înseamnă, de fapt, şi originile democraţiei, care nu poate veni decât prin erudiţia metabolizată,prin metamorfoza fisei de lectura, fiindcă altfel ar însemna bufonerie, până la underground, zicerea cotidiană, bârfa, o fonocentrie , într-o oralitate desacralizată. Citatul, ştiinţa, laboriozitatea cu sensuri mute, îi dau lui Ambrozie al Mediolanului verticalitatea de -a se opune lui Teodosie cel Mare.
„Doar Sfântul Ambrozie, episcopul de la Mediolanum, pare uneori să-l incomodeze pe împăratul venit din Răsărit.
Ca o realizare a politicii religioase, condusă de Sfântul Ambrozie, trebuie considerată reacţia sa faţă de masacrul din Tesalonic. În anul 390, comandantul garnizoanei Ilyricului din Tesalonic a fost ucis de mulţimea entuziasmată, ce asista la jocurile din arena circului. Împăratul Teodosie cel Mare a orfonat pedepsirea vinovaţilor. Desi a reveni asupra acestei decizii, soldaţii, dornici să-şi răzbune comandantul, au ucis 7000 de oameni. Sfântul Ambrozie a cerut împăratului Teodosie printr-o scrisoare să facă penintenţă publică şi nu a fost primit la Sfânta Împărtăşanie decât după ce, venind de la biserică fără însemnele imperiale, şi -a recunoscut public greşeala. Istoria este confirmată şi de Tradiţia Bisericii, care în Slujba Sfântului Ambrozie spune despre acest episod:
„Pe dreptcredinciosul împărat, care odinioară greşise, cu îndrăzneală certându-l, ca Natan pe David, Abrozie prefericite, cu înţelepciune l-ai supus despărţirii de Bisericî şi învăţându-l cu cuviinţă dumnezeiască, l-ai adăugat, prin pocăinţă, în numărul turmei tale.”
O povestire relatată de Teodoret al Cirului, a cărei autenticitate - după teologul francez J. R. Palanque - este însă discutabilă, dar căreia i se poate acorda crezare, îi înfăţişează pe episcop şi pe împărat faţă în faţă încă de la prima lor întâlnire. Teodosie dorind să intre în dumnezeiasca biserică pentru a asista la Sfânta Liturghie, sau pentru a se împărtăşi, potrivit obiceiului constantinopolitan, a fost întâmpinat de Sfântul Ambrozie în faţa tindei, care l-a oprit de la Sfnta Îmoărtăşanie, datorită evenimentelor petrecute la Tesalonic.
„Cum vei primi cu astfel de mâini preasfntul Trup al Stăoânului? Cum Vei apropia de această gură Sângele cel Scump, tu care ai vărsat atâta sânge, în mod nelegiuit din cauza mâniei? Pleacă, deci, şi nu încerca să măreşti prima nelegiuire cu altele noi (...). Împăratul s-a supus acestor cuvinte şi s-a întors în palatul imperial suspinând şi lăcrimând.”” (p. 39-40)
Omul într-o lume fără canon, fără asceza erudiţiei sfinţilor părinţi, a citatului producător de sens în situaţia Sfântului Ambrozie ,ar însemna omul care devine idol, pentru sine şi pentru ceilalţi, antropocentrismul din zăngănitul cuvintelor şi zgomotul faptei deşarte.
Ştefan Zară înţelege fenomenul situării în lume în general şi situării în interiorul a ceea ce înseamnă a fi locuit de limbă şi nu de limbaj, cum ar spune Martin Heidegger. Afirmă Ştefan Zară: „Episcopul Mediolanului, supus unei discipline severe, a predicii săptamânale, ba chiar zilnice in anumite perioade ale anului liturgic, secondat de o memorie excepţională, o putere de muncă puţin obişnutită, cu aptitudini către introspecţie şi meditaţie, care l-au uimit şi pe Fericitul Augustin, a dobândit repede o reală autonomie în rolul său de exeget. Fără a revoca modelele sale - mai ales scriitorii greci, precum Origen, Sfântul Vasile, Didim, dar şi cei latini, Sfântul Ciprian în mod deosebit, fara a înceta sa citească şi sa discute cu o curiozitate inepuizabilă comentariile altora, el merge întotdeauna pe propria lui cale, urmând bineînţeles tradiţia de acum veche şi bogată, dar cu libertate şi o degajare ce fac din predica sa asupra Scripturii, cu siguranţă, un fel de sinteză a exegezei primelor patru secole, dar cu o contribuţie originală, atât prin metodă, cât şi prin temele abordate sau forma acesteia. A-l acuza pe Sfântul Ambrozie că i-a plagiat pe Părinţii Răsăriteni, cum a făcut Fericitul Ieronim, se dovedeşte a fi nu doar rea intenţie, ci mai mult, reală necunoaştere a scrierilor sale.
Mulţi critici literari l-au expediat pe Sfântul Ambrozie ca un scriitor neoriginal, compilator al Părinţilor Răsăriteni dinaintea sa. Chiar dacă am considera, deşi astfel am fi foarte departe de adevăr, că Sfântul Ambrozie doar a tradus în latină teologia patristică răsăriteană, lucrul acesta nu este deloc de o importanţă minoră. Sigur că modul de a gândi, de a teologhisi, al Sfântului Ambrozie s-a bazat pe opera Teologică a Părinţilor Răsăriteni, însă opera lui literară, născută dintr-o utilitate practică indiscutabilă, este originală şi îi aparţine întru totul. Modul în care a redat această teologie, stilul său inconfundabil, delicateţea şi eleganţa limbii folosite, emoţia poetică şi puterea sa de sinteză fac din Sfântul Ambrozie un scriitor de neegalat. Mai mult decât atât poate că toţi aceşti critici literari sau teologi ar trebui să-şi reconsidere întelegerea noţiunii de originalitate şi posibilitatea folosirii Tradiţiei bisericeşti în cadrul operei literare teologice. A rămâne în Tradiţie nu înseamnă a-ţi pierde originalitatea, iar a reafirma Tradiţia ca purtătoare a Adevărului rămâne o datorie a teologului oricărei epoci.” (p. 75)
Atributele /virtuţi ale lui Ambrozie ne duc cu gândul şi la ceea ce înseamnă conceptele de text, metatext, intertextualitate si nume actuale: Kristeva, Genette, Coseriu, Heidegger, Habermas, iar afirmatiile lui Stefan Zara atesta un om cu lecturi onorabile, excelente. Lectura este, acum, o treapta spre desavarsire...
Ar trebui apoi sa vedem pe unde a zabovit Stefan Zara. "In preajma Arhiepiscopului Ramnicului, Inaltpreasintitul Varsanufie care, de douazeci de ani, ma calauzeste spre mostenirea Imparatiei Cerurilor"
In vecinatatea profesorului doctor Stefan C. Alexe, un ascet al eruditiei, care si-a continuat studiile la Facultatea de Teologie a Univerităţii din Bonn, sub îndrumarea profesorului W. Kreck, discipol al lui Karl Barth(ce studii,ce carti,ce scoala,comparabila cu cea a lui M.Heidegger, cu doctoranzii lui latini..) şi frecventarea cursurilor Prof. Karpp despre „Sinodul de la Calcedon” şi susţinerea unui referat despre „Hristologia lui Leonţiu de Bizanţ”; frecventarea cursurilor Prof. W. Küppers despre „Conciliaritate”. De asemenea, (afirma Stefan C. Alexe) am frecventat cursurile şi conferinţele Prof. W. Nyssen de la Universitatea din Köln, despre arta şi spiritualitatea bizantină.
• 1971-1972, studii la Universitatea din Freiburg sub îndrumarea Prof. H. Riedlinger, la catedra de Dogmatică şi Ecumenism şi frecventarea cursurilor acestuia despre „Har şi Libertate” şi despre „Sfintele Taine”; în cadrul aceleiaşi Universităţi, frecventarea cursurilor despre „Intercomuniune” la catedra de Ecumenism a Prof. Karl Lehmann, mai târziu Cardinal de Mainz şi Preşedinte al Conferinţei Episcopilor. Profesorul slujea alaturi de Constantin Galeriu si Nicolae Bordasiu, prieten cu Virgil Candea... Si, in vecinatatea profesorului Ioan Caraza, (din genealogia lui Grigore Caraza, 21 de ani de inchisori comuniste, sfant, sfant, "Aiud Insangerat, cartea lui, ti se taie respiratia).
Si, din postmodernism, un herald, conf. Constantin Necula...
Predica, aflam, este fundamentul operei exegetice a Sfantului Ambrozie... Mai mult, eruditia Sfantului il face sa foloseasaca intertextualitatea, predica in scrisoare, cu naturalea inteleptului, care ajunsese in varful muntelui inaintea cataratorilor preocupati numai de" harnasament"... "Cuvantul lui Dumnezeu poate produce in sufletul celui hranit cu acesta o stare extatica numita de Sfantul Ambrozie sobria ebrietas (betie treaza), expresie intalnita si in scrierile lui Filon si ale lui Origen", Sfintenia nu este statica, ci are un caracter dinamic", ereticii nu fac parte din biserica, dar sunt asteptati pentru iertare,biserica este un intreg unitar, este Orbis terrarum, totalitate noua, apostolicitatea este axis mundi, in sens sacramental si nu actual, in materie de drept eclesiastic, Sfantul Ambrozie este ca toti Parintii latini antici episcopalist, Ambrozie cel livresc, lectura alegorica, ce permitea depasirea "obscuritatii literei", am adauga literalitate si literaturitate (si o posibila eroare, acelasi citat este reluat la paginile 68 si 212, sigur, in scopuri diferite) sintetizeaza Stefan Zara... Frumoasa devenire dintre Augustin (Autorul celebrei afirmatii:''Iubeste, si fa ce vrei", cu generare de text in ''Trandafirul traieste fara ratiune") si Ambrozie... Taina mirungerii si sub forma Sfintei Liturghii zilnice, diferentele hermeneutice dintre: "Painea noastra cea de toate zilele"si "Painea noastra cea spre fiinta" (latini si greci), lacrimi, pocainta, a rescrie cuvantul lui Dumnezeu in inimile credinciosilor, descrierea sinoadelor, ereziile, cuvantari, imnuri, despre Santa Trime, Logosul intrupat, Sfantul Duh, eclesiologie, parusie, cultul sfintilor, in viziunea lui Ambrozie, sunt alt fundament al volumului ipseizat si structurat cu acribie de Stefan Zara, pentru rugaciunea, sensul prim si ultim al unei carti, din Acatistul Sfantului Ambrozie al Mediolanului....
