Adepte ale conceptului „Smart City” Primăria Râmnicu Vâlcea şi societatea ETA SA mai fac încă un pas în implementarea a ceea înseamnă transport inteligent, componentă importantă a acestuia.
Astfel, societatea ETA SA a încheiat un parteneriat cu compania PTP Online prin care utilizatorii transportului în comun din Râmnicu Vâlcea vor putea achita titlurile de călătorie cu ajutorul telefonului mobil, prin intermediul aplicaţiei 24pay.
Noua modalitate de plată a biletelor de transport este disponibilă în Râmnicu Vâlcea din data de 21 septembrie 2018 şi nu presupune costuri suplimentare pentru călători, aplicaţia 24 pay putând fi descărcată gratuit din Google Play sau Ann Store.
Pentru utilizarea aplicaţiei, este necesară adăugare iniţială a unui card bancar Visa/Mastercard.
Titlurile de călătorie vor putea fi achiziţionate prin accesarea secţiunii ’’Transport Public” din aplicaţia 24pay şi scanarea codului QR afişat în toate cele 277 de staţii amplasate în municipiul RâmnicuVaicea sau în cele 41 de autobuze si 11 microbuze deţinute de ETA SA.
Dacă telefonul este echipat cu tehnologia NFC, acesta se va apropia de eticheta cu simbolul NFC. După scanare, utilizatorul va selecta titlul de călătorie dorit. După confirmarea tranzacţiei, titlul de călătorie achiziţionat va fi disponibil în secţiunea Bilete pentru control/Portofel.
Utilizatorii transportului în comun din Râmnicu Vâlcea vor putea achiziţiona prin intermediul aplicaţiei 24 pay următoarele titluri de călătorie:
• Abonament pe toate liniile municipiu valabil 1 lună: 100 RON (TVA inclus)
• Abonament pe toate liniile municipiu valabil 1 săptămână: 25 RON (TVA inclus)
• Abonament pe toate liniile municipiu 2 săptămâni: 50 RON (TVA inclus)
• Abonament pe toate liniile municipiu 3 săptămâni: 75 RON (TVA inclus)
• Bilet 1 călătorie Urban - valabilitate 60 minute: 2,5 RON (TVA inclus)
Totodată, persoanele depistate fară titlu de călătorie valabil vor putea achita cuantumul suprataxei de călătorie, în valoare de 55 RON (TVA inclus), prin intermediul aplicaţiei 24pay.
Pe lângă acest parteneriat, Primăria Râmnicu Vâlcea împreună cu societatea de transport ETA SA au în derulare proiecte care implică accesarea de fonduri europene, implementarea acestora urmând să alinieze orâşul nostru la standardele europene şi sa-1 transforme într-un ”oras inteligent”.
“Oraşul inteligent” înseamnă mai educat, mai sănătos, mai puţin costisitor, mai implicat în tot ceea ce reprezintă procesul de administraţie publică, mai multe oportunităţi pentru mediul de afaceri şi cetăţeni. Aceste beneficii conduc la îmbunătăţirea calităţii vieţii, o interacţiune mai uşoară şi prietenoasă a oamenilor cu oraşul, cu mediul, cu semenii.
Oraşul inteligent este orientat către un viitor susţinut de tehnologii inteligente integrate.