Preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, lansează în dezbatere publică o propunere legislativă de completare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului Naţional de Dezvoltare Locala în sensul de a introduce în rândul lucrărilor finanţabile prin intermediul acestui program şi realizare/extindere/reabilitare/modernizare a sistemelor de distribuţie gaze naturale. Demersul parlamentarului liberal vâlcean este unul firesc în contextul în care Parlamentul României a adoptat în acest an Legea 167/2018 de modificare a Legii Energiei energiei electrice şi a gazelor naturale prin care s-a reuşit mutarea concesiunii distribuţiei de gaze naturale de la Ministerul Energiei către unităţile administrativ teritoriale.
Deputatul Cristian Buican consideră că majorarea preţului lemnului de foc din ultimii ani va continua şi în anii următori, şi tocmai de aceea este obligatoriu să existe surse alternative de încălzire a locuinţelor populaţiei. Tocmai de aceea, asigurarea unor cât mai multe surse de finanţare a administraţiilor publice locale în scopul introducerii reţelelor de gaze naturale ar trebui să fie o prioritate naţională. Parlamentarul liberal subliniază şi faptul că introducerea reţelelor de gaze în localităţi va creşte atractivitatea acestora din punct de vedere investiţional, fiind de notorietate faptul că investitorii preferă zone care pe lângă forţă de muncă oferă şi servicii de canalizare şi gaze.
”În condiţiile în care din anul 2012 Ministerul Energiei nu a mai scos la concesiune distribuţii de gaze naturale, noi, liberalii, ne-am zbătut în Parlament să oferim posibilitatea administraţiilor publice locale de a-şi scoate singuri la licitaţie aceste tipuri de lucrări. Acum, ca o continuare firească, trebuie să oferim administraţiilor publice locale cât mai multe oportunităţi de finanţare a acestor tipuri de lucrări. Cea mai la îndemână astfel de sursă de finanţare este PNDL, mai ales că sunt convins că maxim din 2020 vom avea o nouă sesiune de depunere de proiecte pe acest program. Tocmai de aceea, am iniţiat această propunere legislativă, prin care propun completarea OUG privind PNDL în sensul de a introduce şi reţelele de gaze în rândul obiectivelor de investiţii finanţabile prin acest program. Lansez public acest proiect în dezbatere publică, l-am transmis comisiilor de specialitate a PNL pentru aviz, îl voi prezenta în cadrul grupului parlamentar al PNL şi în maxim 2-3 săptămâni îl depun la Parlament, pentru a intra în dezbaterea parlamentară. Până atunci, aştept dezbaterea acestuia în spaţiul public şi în forurile statutare ale PNL. Sunt convins că voi avea susţinerea multor colegi parlamentari, de la toate partidele politice şi cel târziu, la anul acest proiect va deveni Lege”, a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.
Expunere de motive
Această propunere legislativă îşi propune să impulsioneze introducerea reţelelor de gaze în localităţile din România, ca soluţie alternativă la încălzirea cu lemn de foc. În condiţiile în care din anul 2012, Ministerul Energiei nu a mai scos la licitaţie concesiunea niciunei reţele de gaze, în ciuda faptului că existau peste 350 de solicitări ale administraţiilor publice locale din România de introducere a reţelelor de gaze în acele localităţi, Parlamentul României a adoptat în acest an Legea 167/2018 de modificare a Legii Energiei energiei electrice şi a gazelor naturale prin care s-a reuşit mutarea concesiunii distribuţiei de gaze naturale de la Ministerul Energiei către unităţile administrativ teritoriale. De menţionat este şi faptul că în ultimii 3 ani de zile, preţul lemnului de foc pentru populaţie a explodat, existând o adevărată criză în acest domeniu, în condiţiile în care două treimi din locuinţele din România folosesc combustibili solizi pentru încălzire, în special lemn.
În România, doar una din trei locuinţe este racordată la reţeaua de gaze naturale, chiar dacă ţara noastră se află pe locul patru la producţia de gaze în Uniunea Europeană. Mai mult decât atât în România lungimea conductelor de gaz însumează doar 50.000 de km, fiind astfel pe ultimele locuri la acest capitol din Uniunea Europeană. Spre comparaţie, Ungaria, ţara vecină, are peste 90% din locuinţe racordate la reţeaua de gaze, având o reţea de transport a gazelor naturale de aproximativ 100.000 de km, în condiţiile în care peste 98% din gazele consumate provin din import.
Introducerea reţelelor de gaze în cât mai multe localităţi din România nu este necesară doar pentru a facilita accesul populaţiei la metode alternative de încălzire a locuinţei, ci şi pentru a creşte atractivitatea cât mai multor administraţii publice locale în competiţia atragerii de investitori, fiind cunoscut faptul că aceştia caută zone care pe lângă forţă de muncă, pot oferi şi servicii publice precum canalizare sau gaze naturale.
Această propunere legislativă presupune completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului Naţional de Dezvoltare Locala în sensul de a introducere în rândul lucrărilor finanţabile prin intermediul acestui program şi realizare/extindere/reabilitare/modernizare a sistemelor de distribuţie gaze naturale. În contextul discuţiilor din ce în ce mai actuale privind deschiderea unei noi sesiuni de depunere de proiecte pe PNDL, în anii următori, este necesară această modificare. Astfel, se oferă administraţiilor publice locale o posibilitate de finanţare a introducerii/extinderii, reabilitării sau modernizării reţelelor de gaze, ca soluţie la una din cele mai mari probleme ale României.
Astfel, după ce Parlamentul României a reuşit să ofere posibilitatea administraţiilor publice locale de a-şi scoate la licitaţie introducerea reţelelor de gaze naturale, în detrimentul Ministerului Energiei, care s-a dovedit incapabil în acest domeniu, următorul pas logic îl reprezintă asigurarea a cât mai multor surse de finanţare pentru aceste tipuri de lucrări.