Sport

Fotbal, Liga a 2-a, Unirea-FC Olt 1-1

Slătinenii, remiză la Alba Iulia

La redebutul lui Corneliu Papură pe banca tehnică, FC Olt a obţinut vineri o remiză, 1-1 la Alba Iulia, cu Unirea, într-un meci contând pentru etapa a VIII-a a Seriei B2.
Unirea a deschis scorul în minutul 26, prin Oară, care a marcat cu capul după un corner. Oltenii au egalat în minutul 60 prin Crăciun, care a scăpat singur cu portarul advers, l-a driblat şi a înscris în poarta goală. Pe final s-au consemnat şi două eliminări, David (FC Olt) în minutul 84 şi Mândruşcă (Unirea) în minutul 89.
”Consider că nu este echitabil rezultatul, meritam mai mult, având în vedere faptul că echipa gazdă nu a avut ocazii, pe când noi am avut trei-patru. Felicit jucătorii că au reuşit să revină, pot spune că a doua repriză ne-a aparţinut în totalitate. Adversarul nu a pus presiune pe noi, dar cred că nu am avut o posesie foarte bună, aici suntem datori şi greşim uşor. Eliminarea lui David a fost exagerată, nu se impunea cartonaş roşu. Eu nu am avut niciun aport, le-am dat câteva indicaţii la pauză şi după margine, poate că fiind pe bancă a existat o altă abordare, au încercat să demonstreze că merită să joace”, a declarat Corneliu Papură.
Astfel, după şapte jocuri, FC Olt acumulează 7 puncte şi ocupă locul 7 în clasament, înaintea restului partidelor din această etapă, care se dispută sâmbătă.

FC Olt: Bordea - V. Dima, Irimescu, Cosic, Cruşoveanu - Vigariu, Quist, Vâlcică (David 46), Bancu - D. Ene (Şerban 86), Al. Marin (Crăciun 46). Antrenor: Corneliu Papură

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...