În perioada 10-14 septembrie a.c., poliţiştii Serviciului pentru Acţiuni Speciale Olt au participat la o competiţie tactico-aplicativă adresată structurilor de intervenţie din întreaga ţară, organizată de Poliţia Română.
Competiţia a urmărit dezvoltarea abilităţilor de intervenţie ale poliţiştilor în situaţii excepţionale, la eveniment fiind invitaţi luptători din trupele speciale de intervenţie din întreaga ţară, atât din cadrul Ministerului Afacerilor Interne - Poliţia Română, Jandarmeria Română şi Poliţia de Frontieră, cât şi din Ministerul Apărării Naţionale şi Serviciului Român de Informaţii.
51 de echipe au participat la probe de anduranţă fizică, de tragere cu armamentul din dotare, de îndemânare în trecerea diferitelor obstacole, în abordarea cărora au fost puse la încercare atenţia, concentrarea, rezistenţa fizică şi psihică, capacitatea de a gestiona situaţii deosebite şi de a lua decizii rapide. Totodată, au avut loc simulări de scene tactice, pentru rezolvarea cărora sunt necesare abilităţi deosebite, specifice trupelor speciale.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost reprezentat de o echipă formată din 6 luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, care vor pune în aplicare experienţa acumulată în cadrul acestei competiţii.