Iulian Constantin Truşcă este personaj de legendă, un peregrin în spaţiul românesc, reflexivizat de spaţiile profesioniste a ceea ce este mai important în istoria unui popor: vitalitatea. Iulian Truşcă este locotenent colonel şi şeful Centrului Militar Judeţean Vâlcea. Are nu mult peste patru decenii. O performanţă. Îşi iubeşte, cu un chip de hollywood, copiii. Peregrin prin spaţiile transilvane, ani de zile la Brigada de Tancuri de la Turda, ofiţer, nu a locuit întotdeauna cu ei. Le acordă tot timpul liber pentru a-i ritma în jocul vieţii. Calculat, cu ştiinţă, şi imprevizibil. Ştie lecţia lui Caesar, a strategiei victorioase, cu imprevizibil şi canon ostăşesc, pentru a obţine imposibilul: vitalitate şi coerenţă în carieră. Copiii lui sunt, metaforic, şi urmaşi ai lui Caesar şi ai lui Vercingetorix. Îi priveşte cu melancolia celui care ştie că fulgerele lovesc stâncile înalte. Ar dori să-i înveţe ce înseamnă a fi locuit de reguli, de obiceiuri, de limbă, de sacrificiu. Elev al unui liceu vâlcean, cunoscutul Colegiul Naţional “Mircea cel Bătrân“, a învăţat arta construcţiei, a sculpturii în lemn, a nobleţei meşteşugului. Recunoaşte imediat o mobilă veche, autentică, o clasifică, se însingurează la gândul înstrăinării spre samsari în poleială de profesionişti. Gustul spre autentic, spre vechimea autenticului, spre dialogul cu cele nevăzute din arta meşteşugului, îl fac să reînfiinţeze Fanfara militară la Vâlcea. Naveta spre Fârtăţeşti, spaţiul copilăriei, îl învaţă, de tânăr, povestea rezistenţei fizice.
Student la Institutul Militar de Geniu "Panait Donici", îşi construieşte coerenţa de mai târziu. Pas cu pas. Cărămidă cu cărămidă. Temelia, pentru vâltoarea, de necunoscut, a ceea ce va să vină. Şi multe vor veni, de la Marea cea Mare până la Şcoala Ardeleană, într-un dialog vechi, de când lumea, conştient, inconştient, raţional, neraţional, într-o lume de matrice stilistică, a kalokagaion-ului. Printre profesorii de aici se află şi Boureci Adrian, o metaforă a libertăţii.
Dura lex, sed lex. Lege dură, dar lege. Însă, legea are suflet. Sau trebuie să aibă suflet. De aceea, este absolvent al Facultăţii de Drept.
Profesionalismul este profesionalism. Cursurile Academiei Militare, de management şi tehnică militară, în termenii unui reporter al conceptelor, sunt pavăza să nu se repete: ''un zid părăsit / şi neisprăvit'', într-o istorie a unui popor prea încercat.
Mareşalul C. Prezan, recunoscut pentru eroismul său, al cuvintelor/fapte, rostite/efectuate în tăcere, în primul Război mondial, când s-a opus bolşevizării Moldovei şi a întregului spaţiu estic, prin inteligenţa sa manifestată în strategiile şi tehnica militară nu a fost invitat la Consiliul Armatei pentru a discuta despre construcţia monumentului de la Mărăşeşti. Observându-i lipsa, generalul francez Fouche, colaboratorul lui Prezan pe front, a părăsit sala. Aşa se cinstesc valorile: prin solidaritate! Prea tânăr fiind, deşi prea peregrin pentru sensurile tăcute ale activităţii desfăşurate până acum, îl rugăm pe comandantul Iulian Truşcă să rămână în activitate, până când armata română va ajunge concept şi idee, pe care le va coborî în eveniment, el rămânând îngânduratul peregrin.
Iar noi îi vom plimba copiii şi nu vom cere spor de doctorat..
