Actuala stagiune a Teatrului Anton Pann din Rm Vâlcea stă sub semnul Centenarului Marii Uniri. S-au câştigat două proiecte la nivel naţional cu finanţare din partea Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, primul ”NE ŞTIM DE 100 DE ANI”, iar cel de al doilea „1918/2018 CENTENARUL VĂZUT DE GENERAŢIA Y”. După ce s-au pus la punct toate detaliile, Teatrul Anton Pann împreună cu cele trei teatre participante, cu Teatrul Clasic “Ioan Slavici” din Arad, Teatrul Tineretului Piatra Neamţ, Teatrul de Vest din Reşiţa şi Asociatia ATARAXIA din Rm Valcea, a început repetiţiile la primul proiect intitulat atât de sugestiv ”NE ŞTIM DE 100 DE ANI”, un spectacolul regizat de Ştefan Iordănescu pe un text de Vlad Tăuşance. Se lucrează intens, actorii din cele patru teatre, împreună cu regizorul, cu scenograful, cu o întreagă echipă, depun toate eforturile ca dumneavoastră să vă bucuraţi la început de octombrie de un spectacol grandios care pune accent pe semnificaţia Marii Uniri.
”Premisa noastră de lucru se construieşte in jurul ideei că Unirea este mai mult decât un fapt istoric sau un moment festiv, mai mult decât confirmarea unei hărţi şi a unui teritoriu. Noi vedem Unirea ca pe un proces organic la care participăm fiecare în continuare, un exerciţiu de 100 de ani de negociere a identităţilor personale şi locale, o permanentă punere în context a vulnerabilităţilor şi aşteptărilor noastre, a deziluziilor şi victoriilor individuale şi societale” aşa au gândit organizatorii acest proiect.
Actorii din cele patru teatre, pe care dorim să-i aducem în atenţia dumneavoastră sunt: Lucreţia Mandric şi Daniel Beşleaga de la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ; Ana Maria Cizler, Camelia Ghinea de la Teatrul de Vest Reşiţa; Iulia Dinu, Sorin Calota de la Teatrul Clasic „Ion Slavici” Arad şi Andrei Cătălin cu Andrei Brădean de la Teatrul Anton Pann Rm Vâlcea. La acest proiect se mai adugă Dorothea Iordănescu care semnează scenografia, Ildoko Fogarassy- muzica şi light design-Lucian Moga. Întreaga echipă lucrează sub atenta îndrumare a regizorului Ştefan Iordănescu. Pentru cei care sunt în breaslă numele lui Stefan Iordănescu este foarte cunoscut. Chiar dacă are un CV impresionat noi vom încerca în câteva rânduri să creionăm personalitatea regizorului Ştefan Iordănescu.
Absolvent de IATC “I.L.Caragiale” Bucuresti, sectia regie teatru si film, promoţia 1985, Stefan Iordănescu fiul cunoscutei regizoare Cătălina Buzoianu şi al lui Ştefan Iordănescu, actor, artist emerit, a reuşit în cei peste 30 de ani de carieră să-şi facă o strălucită carte de vizită. Prin teatrele prin care a trecut Teatrul National Bucuresti, Teatrul National Timisoara, Teatrul de stat din Arad, Teatrul Mic Bucuresti, Teatrul Tineretului-Piatra Neamţ, Teatrul National Targu-Mures, Teatrul National Craiova, Teatrul Bulandra–Bucuresti şi alte multe teatre, numele său si-a pus amprenta pe spectacole de valoare. Şcolit la cele mai inalte studii teatrale a Uniunii Teatrelor Europene, Ştefan Iordănescu este regizorul acestui grandios proiect care se derulează sub genericul ”NE ŞTIM DE 100 DE ANI” proiect la care veţi participa şi dumneavoastră în curând.