Economic

August a fost o lună de depreciere pentru leu

Leul pare încă ferit de criza prin care trec multe dintre cele mai importante monede emergente, afectate de nivelul ridicat al datoriei lor publice şi de majorarea plasamentelor în dolari, stimulate de creşterea dobânzilor de către Fed.
În opinia analiştilor există posibilitatea apariţiei unei crize de lichiditate pe pieţele emergente. Aceasta a făcut ca lira turcească să se deprecieze în doar câteva zile cu 10% faţă de dolar, ceea ce zdruncină sistemul financiar al ţării dar şi băncile europene, în special cele italiene, care au o expunere ridicată. La rândul lor, pesoul argentinian şi rupia indiană au atins minimul istoric faţă de dolar.
Monedele de la marginea zonei euro au avut o evoluţie uşor depreciativă, pierderile fiiind de până la un procent.
Cursul euro s-a mişcat în perioada analizată între 4,6416 şi 4,6489 lei, luna fiind încheiată la 4,6440 lei, mai sus cu aproape 1,6 bani faţă de finalul lui iulie.
Prima şedinţă din septembrie a adus aprecierea leului faţă de euro, media coborând la 4,6375 lei, cotaţiile fluctuând între 4,632 şi 4,64 lei.
La aprecierea leului a contribuit faptul că, la sfârşitul săptămânii trecute, Standard & Poor's a menţinut atât ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A-3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi în monedă locală, cât şi perspectiva stabilă.
Media dolarului american a fluctuat între 3,9704 şi 9959 lei, la sfârşitul lui august ea fiind stabilită la 3,9783 lei, în creştere cu circa trei bani faţă de sfârşitul lui iulie. Începutul lunii a găsit dolarul pe creştere, cursul fiind stabilit la 3,9970 lei.
Moneda elveţiană s-a apreciat pe pieţele internaţionale până la 1,124 – 1,127 franci/euro, profitând de statutul de „refugiu” în perioadele de creştere a aversiunii faţă de risc. Media ei a crescut de la 4,0661 la 4,1191 lei, mai sus cu peste 12,5 bani faţă de sfârşitul lui iulie.
Prima zi din septembrie a găsit BNR prezentă în piaţa monetară, unde a realizat o nouă operaţiune de tip repo, prin intermediul căreia a împrumutat băncile comerciale cu aproape 9,5 miliarde de lei, dobânda percepută fiind de 2,5%, egală cu cea de politică monetară. Reamintim că operaţiunea de ieri urmează o alteia efectuată la începutul săptămânii trecute, când suma împrumutată a fost de circa 12,2 miliarde lei, cea mai ridicată sumă din ultimii şase ani.
Operaţiunea realizată de BNR a făcut ca indicii la trei, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, şi şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, să stagneze la 3,22%, respectiv la 3,41%. În schimb, indicii la nouă şi 12 luni au crescut uşor, la 3,49%, respectiv la 3,54%.
Dolarul american a profitat de statul său de „monedă refugiu” şi s-a apreciat faţă de euro la sfârşitul perioadei analizate. Euro a scăzut de la 1,1734 dolari, la începutul perioadei, la 1,1585 dolari.
Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg a încheiat perioada la 7.241,14 dolari.
Analiza cuprinde perioada 28 august – 3 septembrie

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...