Intenţia primarului Ion Buşagă de a organiza, începând cu acest an, un târg comunal s-a transformat în fapte.
Astfel, prima ediţie, desfăşurată chiar de Sfânta Maria, s-a bucurat de un real succes. Locaţia a fost bine aleasă, în punctul Stadion-Vărzărie, iar cu scopul atragerii câtor mai mulţi comercianţi, administraţia locală nu a perceput de această dată taxe comercianţilor. Aici au avut ocazia să fructifice rezultatele muncii lor meşteri populari şi meşteşugari, iniţiativa având un bun ecou în rândul comunităţii. Localnicii au avut ocazia să îţi procure cele mai diverse produse, fără să mai fie nevoiţi să se deplaseze, iar unii dintre ei au fost chiar comercianţi. De fapt, acesta este şi unul dintre scopurile unui astfel de târg care, aşa cum crede şi primarul comunei, va conduce implicit la dezvoltarea comunei, motiv pentru care târgul va deveni, începând din 2018, unul anual.