Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a anunţat marţi semnarea contractului de execuţie pentru modernizarea unui tronson din drumul 606C Sârsca – Sopot – Gogoşu – Secu – Argetoaia - limita judeţului Mehedinţi, lucrările, cu o valoare de peste 10 milioane de lei, inclusiv TVA, fiind finanţate cu fonduri obţinute în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală.
Cu această ocazie, Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj, a precizat că demersul se înscrie în strategia investiţională a instituţiei pentru perioada 2018 – 2020, care are ca obiectiv prioritar îmbunătăţirea reţelei rutiere a judeţului.
„Aşa cum am menţionat, pe măsură ce intervenţiile noastre majore în sfera sănătăţii se apropie de finalizare, ne-am propus să mutăm centrul de greutate al investiţiilor Consiliului Judeţean pentru a doua parte a acestui mandat către domeniul infrastructurii de transport.
Clinica de Cardiologie Intervenţională şi Chirurgie Cardiovasculară a fost finalizată şi a devenit funcţională în acest an, iar investiţiile în modernizarea şi extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe şi în reabilitarea interioară a spaţiilor de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova se află şi ele în stadii avansate, astfel încât putem începe să ne concentrăm eforturile şi resursele către reţeaua de drumuri.
Avem de partea noastră avantajul finanţărilor consistente din surse nerambursabile pentru infrastructura rutieră, care se traduc în contracte deja semnate cu o valoare totală de peste 85 de milioane de euro, cărora li se adaugă alte proiecte, selectate sau aflate în etapa de precontractare, care cumulează alte peste 55 de milioane de euro.
Din aceste fonduri, o parte semnificativă, de aproape 30 de milioane de euro, a fost obţinută de la Guvern, prin patru proiecte depuse în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală. Între acestea se înscrie şi modernizarea unui segment din drumul judeţean 606C, pentru care licitaţia a fost recent finalizată, astfel încât am putut semna contractul de execuţie cu firma care va realiza lucrarea.
Vorbim despre un tronson important, întrucât el intră în componenţa traseului gândit pentru a asigura accesul către culele din localităţile Cernăteşti şi Brabova, două monumente istorice de interes naţional, pentru care avem aprobate, prin Programul Operaţional Regional, două proiecte care vizează restaurarea acestor clădiri şi transformarea lor în puncte muzeale.
O altă porţiune din acest itinerar cultural-turistic este reprezentată de drumul DC 120, care asigură legătura între comunele Cernăteşti şi Gogoşu şi pe care Consiliul Judeţean l-a preluat în administrare, de la cele două primării, în vederea modernizării cu fonduri proprii. În acest caz, procedura pentru atribuirea contractului de lucrări, cu o valoare estimată de aproape 4 milioane de lei, este în plină desfăşurare.
Şi tot în derulare se mai află o serie întreagă de licitaţii care vizează drumuri judeţene, precum modernizarea DJ 652A, între comuna Cârcea şi zona Aeroportului Internaţional Craiova, reabilitarea celui de-al doilea tronson al DJ 643D, care porneşte din Bulzeşti şi ajunge la graniţa cu judeţul Vâlcea, sau modernizarea DJ 542, între Dăbuleni şi limita judeţului Olt – aspect care ne îndreptăţeşte să credem că perioada următoare va fi una intensă în ceea ce priveşte îmbunătăţirea infrastructurii rutiere“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.
Contractul Modernizare DJ 606C Sârsca – Sopot – Gogoşu – Secu – Argetoaia - limita judeţului Mehedinţi, tronsonul km 14+320 – 19+100, care asigură accesul la punctele de interes cultural şi natural incluse în circuitul transfrontalier Dolj – Vratsa, cu o valoare iniţial estimată la 14.117.170 lei, cu TVA, a fost atribuit, în urma licitaţiei, societăţii ERPIA S.A., la preţul de 10.705.700 lei, cu TVA, având prevăzută o durată de execuţie de 18 luni.