Special

Război între proprietarii ambarcaţiunilor de pe Clisură şi conducerea Parcului Natural Porţile de Fier

Administraţia Parcului Natural Porţile de Fier R.A. face precizări privind distribuţia speciei Vipera ammodytes ammodytes - vipera cu corn, gradul de periculozitate, interacţiunea cu omul şi miturile legate de prezenţa acestei specii în număr foarte mare în zona peşterii Veterani.

Potrivit acetora, acest comunicat este dat în urma numeroaselor întrebări/sesizări/nemulţumiri ale turiştilor, dezinformaţi de către conducătorii de ambarcaţiuni sau furnizorii de servicii turistice din zona Mraconia, care se folosesc de fobia oamenilor legată de şerpi şi de miturile legate de vipere, pentru a scurta durata excursiilor pe Dunăre, evitând astfel vizitarea obiectivului turistic Peştera Veterani.

Arealul de distribuţie al speciei Vipera ammodytes ammodytes - vipera cu corn - se suprapune peste teritoriul administrativ al judeţelor Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Hunedoara, Alba, Sibiu, Gorj, Vâlcea, aşa cum se poate observa şi pe harta din imagini (cc Doru Panaitescu). Este o specie termofilă, deci iubitoare de zone călduroase, poate fi întâlnită pe stânci calcaroase, dar nu numai, putând în egală măsură să fie întâlnită în păduri de quercinee (cer, gârniţa, gorun, stejar), în pajişti, la adăpostul arbuştilor, la liziera pădurilor.

"Este considerată cea mai periculoasă specie de vipere de la noi din ţară, în special datorită veninului injectat în cantităţi mai mari. Cu toate acestea, nu au fost semnalate atacuri ale viperei, incidente privind muşcătura de viperă fiind semnalate fie din cauza omului, care a dorit în mod intenţionat să pună mâna pe animal, fie din neatenţie, oamenii aşezându-se pe pietre, fără să inspecteze zona. Şi chiar şi aşa, statistic vorbind, în ultimii 10 ani ne-au fost semnalate (sau am auzit despre ele) 4 cazuri de muşcătură de viperă (3 în gospodării sau pe lângă acestea şi una în natură, pentru că omul a dorit în mod vădit să ţină şarpele în mână). Vipera cu corn este un animal sălbatic. Orice animal sălbatic este imprevizbil, atacă când este provocat, în marea majoritate din cazuri ferindu-se de om. Prin urmare, dragi turişti, nu vă lăsaţi intimidaţi de prezenţa viperelor şi bucuraţi-vă de concediu în Clisura Dunării, vizitând toate obiectivele turistice din zonă", se arată în comunicat.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...