Administraţie

Constantin Rădulescu, preşedintele CJ Vâlcea: Punem oamenii pe primul plan!

Cea mai interesantă şi mai importantă parte a activităţii preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, o reprezintă deplasările în teren.

“Luni m-am oprit şi la Bărbăteşti şi Costeşti. Pe DN 67, CNAIR lucrează, iar pe primarul Toni Peştereanu l-am regăsit, alături de frumoasa sa echipă, preocupaţi să rezolve problemele comunităţii - una dintre ele fiind alunecarea de teren de pe Drumul Comunal Dealul Costeştilor, drum ce face legătura cu DN 67 şi reprezintă o scurtătură importantă pentru cei care vor să ajungă în drumul naţional. Sperăm ca fondurile pentru înlăturarea efectelor acestor calamităţi să fie alocate cât mai repede, iar eu îl voi sprijini pe Toni Peştereanu, în condiţiile legii, pentru rezolvarea acestei probleme. Primarul Bărbăteştiului, Constantin Banacu, este extrem de ataşat de comunitatea pe care o reprezintă şi care i-a acordat încrederea. Am mers împreună cu domnul Banacu la o lucrare pentru care avem bani în cont şi, după ce vom finaliza documentaţiile pentru respectarea legii, cel mai târziu pe 1 septembrie, vor fi demarate lucrările de Refacere pod din beton armat şi amenajări hidro amonte şi aval, situate pe DJ 646 E Bodeşti-Bărbăteşti, peste pârâul Otăsău. De departe, una dintre cele mai importante investiţii pentru comunităţile din Bărbăteşti, Costeşti, dar şi Pietrari o constituie asfaltarea drumurilor de interes local, un proiect finanţat prin PNDL ce depăşeşte cifra de 200 miliarde lei vechi şi pentru care licitaţiile sunt în desfăşurare. Şi aceste investiţii se fac în logica binelui şi pentru că punem oamenii pe primul plan!”, a declarat Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...