Obiectiv vorbind, aspectul comunei Mihăeşti seamănă din ce în ce mai mult cu acela al unui orăşel sau cumva al unei cochete comune occidentale. Energic şi plin de iniţiativă, primarul Constantin Bărzăgeanu, a atras fonduri considerabile prin proiecte îndrăzneţe şi unele unice pe care le-a elaborat. Ştim deja despre existenţa biroului de evidenţă a populaţiei şi despre clinica ultramodernă care urmează să fie deschisă, iar actualul proiect este la fel de binevenit pentru comună.
”Aşteptăm să primim avizul Ministerului Transporturilor pentru a construi un sens giratoriu în intersecţia cu DN 67, urmând ca, după finalizarea lucrării, să demarăm proiectul prin care vom moderniza drumul de intrare în comună. Până atunci însă, sigur că nu stăm degeaba şi continuăm să lucrăm la celelalte proiecte privind asfaltarea şi modernizarea drumurilor şi iluminarea străzilor cu lămpi pe baza de led”, ne-a declarat primarul Constantin Bărzăgeanu.