Actualitate

Tramvaie vechi de peste 50 de ani, în Craiova

Tramvaiele din Craiova au o vechime de peste 50 de ani. Condiţiile în care călătoresc cei care aleg acest mijloc de transport lasă de dorit. Niciun tramvai nu are aer condiţionat, iar vatmanii deschid toate geamurile tramvaielor din cauza temperaturilor foarte crescute. Nu trece o lună şi tramvaiele cedează unul câte unul şi sunt tractate de basculante. Conducerea Regiei Autonome de Transport Craiova spune însă că în curând, cu fonduri europene vor fi achiziţionate 17 tramvaie noi. Este pentru prima dată când vor fi compărate tramvaie noi, până acum fiind achiziţionate numai second hand. În prezent în Craiova sunt 13 de tramvaie.

O călătorie cu tramvaiul în municipiul Craiova este o adevărată aventură. Pe lângă faptul că eşti nevoit să suporţi căldura înăbuşitoare, nici măcar la telefon nu poţi să vorbeşti din cauza zgomotului. "Ca din epoca lu Stalin sau cine ştie. Am fost şi eu pe la Timişoara, pe la Cluj, pe la Iaşi, ce tramvaie silenţioase. Eu stau chiar vis a vis de SIF. Păi, dimineaţa, când încep la 5, nici nu mai poţi să dormi", se plânge un călător. Conducerea Regiei Autonome Craiova susţine că cele mai multe dintre tramvaiele funcţionale sunt vechi de peste 50 de ani. Acestea se strică însă foarte des şi sunt tractate de basculante.

"În momentul de faţă avem în exploatare tramvaie care au ca şi an de fabricaţie între anii 1965 -1980. Le menţinem funcţionale dar având în vedere vechimea pe care o au întâmpinăm dificultăţi", spune Marcel Tănăsescu- director RAT Craiova.

Până în toamnă, conducerea instituţiei va achiţiona 17 tramvaie noi pentru care va plăti, din fonduri europene, 1,5 milioane de euro pentru fiecare dintre acestea.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...