O comună mică, dar cu o echipă profesionistă şi dedicată oamenilor, aşa poate fi explicat faptul că în acest an vor demara la Guşoeni investiţii de peste 50 de miliarde de lei.
Nicolae Concioiu, primarul localităţii, viceprimarul, secretarul, salariaţii primăriei au făcut front comun şi au realizat proiecte aprobate pe PNDL 2. Edilul din Guşoeni crede că în toamnă vor începe lucrările la aceste proiecte edilitare.
Se vor investi:
– Asfaltarea DC 86 – 25 miliarde d elei vechi
– Construirea unei Grădiniţe noi, cu program prelungit - 14 miliarde lei vechi
– Dispensar medical: 14 miliarde lei vechi
– Reabilitarea Şcolii gimnaziale: 7 miliarde lei vechi.
Primăria Guşoeni caută soluţii pentru a crea locuri de muncă
Nicolae Concioiu, primarul comunei Guşoeni, spune că a solicitat categoric companiei care va executa lucrările la BRUA, cea mai importantă magistrală transeuropeană, ca angajaţii să fie localnici din Guşoeni.
”În condiţii de resurse financiare locale insuficiente, este nevoie de abordarea managementului pe proiecte, acesta fiind sarcina şi obligaţia unei administraţii locale, dar şi de a adopta metode şi noi practici pentru valorificarea noilor oportunităţi ce vor apărea. Consider că dezvoltarea comunei Guşoeni se face prin comunicare, transparenţa actului deciziţional, implementarea de proiecte, modernizarea infrastructurii de bază şi asigurarea accesului populaţiei şi agenţilor economici la această infrastructură. Toate acestea vor conduce la întărirea solidarităţii comunitare şi, implicit, la creşterea nivelului de trai”, a declarat Nicolae Concioiu, primarul comunei Guşoeni.