Opinii

 

Nu Ţara, ci Statul

Se spune că la moartea sa, Goethe ar fi suspinat aceste cuvinte: Lumină, mai multă lumină! (Licht, mehr licht!). Pentru o minte luminată ca a lui, cuvintele pot avea, desigur, multe înţelesuri. Pentru noi, oamenii comuni, cuvintele acestea ar putea fi coperta în care închidem fiecare zi pe care o trăim. Noi avem avantajul zilei care urmează, ceea ce, cum se înţelege, scriitorul german n-a mai avut.

Pentru mai multă lumină şi claritate am ales o pereche de cuvinte pe care le rostim foarte des, înlocuindu-le pe unul cu altul, într-un amestec euforic de concepte şi sentimente: Ţară şi Stat.

În dulcele stil românesc, dicţionarele explicative nu prea fac distincţia între Ţară şi Stat. Dicţionarele nu pot avea ele însele interese, fiind doar nişte biete cărţi. Cu toţii ştim însă destui interesaţi de confuziile conceptuale şi lingvistice care operează pe la noi. Dar, toate la rândul lor!

În această zbuciumată vară electorală, s-a rostit în public, foarte des, cuvântul Ţară în variantele Ne luăm Ţara înapoi! (un domn şi o doamnă la fereastra unei mansarde) sau Vreau o Ţară ca afară! (cântec electoral). Abuzul de utilizare m-a îndemnat să mă întreb de ce Ludovic al XIV-lea n-a spus Ţara sunt eu! (Le Pays c’est moi!), ci Statul sunt eu! (L’État c’est moi!). Păi, ştia diferenţa, nu?! Ceea ce, în ipostazele cu mansarda şi cu adunările publice, nu este de bănuit.
Deci, cine este Ţara şi cine este Statul?

Dicţionarele spun că Ţara este şi locul în care s-a născut cineva. Înţeleg că acest cuvânt este legat ombilical de oameni, pentru că nu la râme se face trimiterea cu născutul. Asta mă face să cred că numai naivii speră că pot pleca definitiv din Ţara lor. Ceea ce pot ei este să devină cetăţenii altui Stat, dar niciodată naţionalii altei Ţări. Cam de aici încep să se vadă diferenţele.

Apoi, Ţara produce bunuri, Statul le distribuie. Când Ţara are probleme, cineva trebuie să le rezolve. Acela este Statul. Ţara este o fiinţă vie, Statul este o instituţie, un organism cinic şi raţional, se presupune. Ţara trebuie iubită tot timpul, Statul trebuie criticat. Pentru îndreptare!

Ţara face Statul după chipul şi asemănarea sa. Cu cele bune şi cu cele rele. Purtătorii de bine şi de rău, de cultură naţională adică, sunt oamenii şi oamenii nu au de ce să se plângă atunci când Statul n-a ieşit cum ar fi vrut ei. Dacă nu poţi să produci un Stat al tău, îţi este adus unul din afară. Pentru că la graniţele ţării tale se află nişte State care nu au cu cine comunica, cu cine negocia. Dacă Statul oferit nu-ţi este pe plac, îţi poate fi impus. Nimeni nu te aşteaptă pe tine să gândeşti lent la Statul tău perfect, ca într-o gaură neagră pe Pământul oamenilor.

În percepţie comercială, Ţara este angajatorul, Statul este angajatul. Ţara alege şi Ţara trimite la plimbare. Dacă angajarea o face Statul, singur sau în combinaţii de orice alt fel, multe lucruri nu sunt la locul lor. Pentru că Statul poate fi şi o gaşcă de interese mărunte. Ţara, niciodată.

Statul nu face niciodată revoluţii. Când Ţara face revoluţii, Statul este singura ţintă. Revoluţiile sunt destinate schimbării Statului cu altul mai eficient şi mai supus principiilor, mai respectuos cu Ţara pe care o serveşte. Adevărata confiscare a Revoluţiei din 1989 au făcut-o deci aceia care au susţinut că ţinta era un dictator şi cei câţiva nevolnici din preajma lui, nu Statul Comunist. Confiscarea este continuată acum de cei care instigă la luptă împotriva unui comunism care, dacă mai e, e chiar în sufletul şi în apucăturile lor autoritare, cu iz mesianic. Poţi ucide dictatorul, dar nu pe sluga sa, Statul. Aceasta, sluga, poate rezista şi se poate reconfigura ori de câte ori recunoaşte melodia dictatorială care i se cântă.

Politicienii vor Statul, nu Ţara. Statul are buget, Ţara are stomac şi multe alte nevoi. Cine reuşeşte să convingă sau să păcălească Ţara, poate obţine Statul. Cine are Statul, poate supune Ţara. Cu Ţara în gură, politicianul e onorabil. Cu Statul, devine suspect. O ştie până şi debutantul în această campanie electorală. Cu Ţara înainte, poţi pune mâna pe Stat. Dacă mâna în care se află a obosit. Dacă nu, nu. Până la următoarea Revoluţie. Pe care n-o poate face politicianul de duzină, ci Ţara însăşi.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

18.10.2012 - 11:49white and blonde:.. ai vazut filmul - Simone- cu Al Pacino?.. statul, propria noastra creatie care ajunge sa ne subjuge... intr-o conceptie mai fantezista daca vrei.. daca stii filmul, atunci stii ca titlul vine de la Simulation One.. si daca ar fi sa ma hazardez in aprecieri si asemanari intre film si articolul tau as putea spune ca tara noastra inca simuleaza statul, repetitiv de ani la rand, si nu e in stare sa isi asume propria creatie..

Pagina 1 din 1 (1 comentarii din 1)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...