Administraţie

Primarul Mircia Gutău s-a întâlnit cu locuitorii din Sud-Vestul Râmnicului

Aproape două ore a durat întâlnirea de marţi seara a primarului Mircia Gutău cu locuitorii din zonele Petrişor, Calea lui Traian Sud, 1 Mai şi Morilor-Inăteşti, a doua de acest fel pe anul în curs după cea din aprilie, avută cu râmnicenii din Goranu.

După o foarte scurtă prezentare a principalelor proiecte investiţionale din Sud-Vestul municipiului făcută de edilul-şef, cursul discuţiilor a fost preluat de zecile de cetăţeni care au umplut sala Clubului Pensionarilor din cartierul Petrişor.

Aceştia şi-au expus pe rând problemele cu care se confruntă, fie la nivel individual, fie la cel al zonei în care locuiesc, iar primarul Gutău, viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu şi directorii din Primărie, ai SC Pieţe Prest, DADP, Poliţiei Locale sau reprezentanţii furnizorilor de utilităţi şi servicii publice le-au notat în vederea unor cât mai rapide soluţionări.

Primarul Mircia Gutău a promis că va face săptămâna viitoare o verificare în teren pentru lămurirea unora din aspectele sesizate şi a dat ca termen o lună pentru rezolvarea majorităţii problemelor semnalate în cadrul acestei întâlniri.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...