Într-un an extrem de important pentru România, Anul Centenarului, la Vaideeni s-a organizat cea de-a 50-a ediţie a festivalului folclorului păstoresc, “Învârtita Dorului”.
Tradiţia este păstrată din străbuni şi aduce în prim plan portul, cultura, cântecele şi folclorul românesc.
La eveniment au fost prezenţi: ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Rădulescu, primari, reprezentanţi ai instituţiilor publice, consilieri locali şi judeţeni.
“Vin cu drag de fiecare dată la acest frumos festival, unul care din punctul meu de vedere este unic. Am întâlnit în comuna Vaideeni, oameni buni, harnici, ospitalieri, dedicaţi obiceiurilor şi tradiţiilor strămoşeşti. Mă bucur că în această zi importantă pentru comunitate, am fost alături de aceşti oameni frumoşi, uniţi şi cu sufletul curat. Poveştile meleagurilor te fascinează, emoţionează şi în acelaşi timp simţi intens mândria de a fi român! Bunătatea omului aduce fericirea şi vreau să mulţumesc locuitorilor din comuna Vaideeni pentru exemplul dat în acest sens! Îl felicit pe primarul Daniel Băluţă pentru organizarea exemplară a evenimentului şi pentru modul în care se dedică comunităţii pe care o reprezintă!”, a declarat deputatul Eugen Neaţă!