Actualitate

Burse Erasmus pentru studenţii de la Sociologie

Facultatea de Ştiinţe Sociale este o poartă către Europa pentru studenţii săi, prin programul de mobilităţi ERASMUS+.

„Vă invităm să vă înscrieţi la Facultatea de Ştiinţe Sociale şi astfel veţi putea beneficia de o experienţă cu adevărat internaţională în privinţa pregătirii dvs. universitare. Veţi putea asista la prelegerile susţinute de către profesorii universităţilor europene partenere, din Italia, Spania, Franţa, Cehia, Grecia, Bulgaria ş.a., veniţi în mobilitate de predare la Facultatea de Ştiinţe Sociale, iar printre colegii dvs. se vor regăsi studenţi francezi, italieni, spanioli, turci, care, de asemenea, studiază pentru un semestru sau un an universitar întreg la Facultatea de Ştiinţe Sociale, prin burse ERAMUS+. FOARTE IMPORTANT! Devenind student la Facultatea de Ştiinţe Sociale, veţi avea dreptul să studiaţi un an calendaristic într-o universitate europeană parteneră, în Italia, Franţa, Spania, Cehia, Polonia, Grecia, Bulgaria etc., prin intermediul programului ERASMUS+. Aici puteţi consulta lista întreagă a partenerilor noştri internaţionali: http://stiintesociale.ucv.ro/…/inter-institutional-agreemen…”, anunţă conducerea facultăţii.

O parte din student se află chiar acum într-o mobilitate internaţională, alţii o vor începe în luna septembrie sau octombrie 2018.
Bursele ERASMUS+ vă oferă oportunităţi extraordinare: veţi prima o sumă de 520 euro/lună (pentru mobilitatea de studiu) şi 700 de euro/lună (dacă optaţi pentru o mobilitate de plasament), veţi avea acces, inclusiv dacă alegeţi o universitate parteneră privată, în mod gratuit la cursuri şi seminarii în afara ţării, veţi avea acces la toate facilităţile oferite în Europa Occidentală sau Centrală studenţilor ERASMUS+: reduceri la cazare şi masă, acces gratuit la bibliotecă, muzee, săli de sport, evenimente culturale, oferte culturale şi turistice speciale pentru studenţi, cu mari reduceri de plată la transport şi acces cultural.

Mobilitatea pentru studiu sau plasament este o oportunitate pentru a învăţa foarte bine o limbă străină, a studia la un nivel european ridicat şi competitiv, a dobândi abilităţi profesionale noi, a intra în contact cu sistemul educaţional al altei ţări şi a avea o experienţă culturală şi socială diversă, prin cunoaşterea unor studenţi din diferite naţionalităţi şi culturi.

Pentru a avea acces la toate acestea, vă puteţi înscrie la Facultatea de Ştiinţe Sociale, în perioada 09-22 iulie 2018.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...