Actualitate

„Mascaţii” Poliţiei Dolj, misiune în fundu’ gol

Şase veste antiglonţ şi trei scuturi este logistica disponibilă pentru tot departamentul

Luptătorii Detaşamentului de Intervenţie Rapidă al Poliţiei Dolj reclamă că nu au suficiente veste antiglonţ, scuturi sau caschete, punându-şi astfel viaţa în pericol, în timp ce poliţiştii unor secţii rurale se plâng de lipsa combustibilului, a colilor de scris sau a spaţiilor corespunzătoare. Liderii de sindicat ai poliţiştilor doljeni spun că în fiecare săptămână vin la ei şi se plâng colegi din Craiova sau din teritoriu că nu au logistica necesară desfăşurării activităţii din cauza crizei economice. Sindicaliştii susţin că cele mai mari probleme sunt la Detaşamentul Poliţiei pentru Intervenţie Rapidă, unde există în dotare doar şase veste antiglonţ şi trei scuturi, în condiţiile în care sunt angajaţi zeci de luptători. În plus, şapte poliţişti mascaţi nu au nici măcar caschete, astfel că la fiecare misiune luptătorii îşi riscă viaţa.

„Dacă mâine avem misiune, vestele din dotare nu ajung nici măcar pentru o grupare care merge într-o maşină la intervenţii. Aşa că trebuie să plecăm cu pieptul gol, să ne riscăm viaţa. Oricum, dintre cele şase pe care le avem au şi expirat unele dintre ele şi nu mai oferă protecţie 100% şi am fost anunţaţi că le retrag şi pe acestea. S-au făcut numeroase demersuri la logistică, dar nu am primit nimic până acum”, a declarat Elvis Măceşeanu, lider de sindicat şi luptător la DPIR.

"Dacă are loc vreun incident în judeţ nu ne facem probleme. Dacă e nevoie de mascaţi ies doar cei cu veste şi apelăm la alte forţe de intervenţie.", Nicuţor Badea, comandant Inspectoratul de Poliţie Dolj

Trei-patru intervenţii lunare

Acest lucru se întâmplă în condiţiile în care, în ultimii ani, în Craiova, au avut loc numeroase scandaluri cu focuri de armă, iar în fiecare lună au loc cel puţin trei - patru percheziţii cu mascaţi. „În prezent, luptătorii DPIR au şase veste. Au fost iniţial 13, dar s-au retras şapte acum două săptămâni pentru că au expirat şi nu au fost înlocuite. Dacă are loc vreun incident în judeţ, nu ne facem probleme. Dacă e nevoie de mascaţi, ies doar cei cu veste şi apelăm la alte forţe de intervenţie”, a declarat Nicuşor Badea, comandant Inspectoratul de Poliţie al judeţului Dolj. În schimb, liderii de sindicat ai poliţiştilor au făcut sesizări la IGPR împotriva conducerii Inspectoratului doljean de Poliţie, cerând să se facă anchete şi împotriva altor nereguli pe care le-ar fi comis actuala conducere. „Am sesizat un caz care pentru noi a fost absolut uluitor. Un poliţist, în luna decembrie a anului trecut, a urmărit cu maşina Poliţiei, cu semnalele acustice şi luminoase pornite, un bărbat aflat pe un moped. Acesta nu a vrut să oprească pentru că era băut şi nu avea permis. Poliţistul l-a urmărit aproximativ 20 de kilometri, iar când cel cu mopedul a derapat, poliţistul a lovit uşor mopedul cu bara din faţă a maşinii. În şedinţele şefilor, poliţistul a fost dat exemplu că a procedat foarte bine şi a fost felicitat. Numai că la câteva luni s-a trezit că trebuie să plătească 4.000 de lei avariile la maşină, în condiţiile în care era uşor lovită bara şi cei de la Direcţia Rutieră spun că reparaţiile nu ar fi costat mai mult de 200 de lei. A trecut prin două comisii, iar la Craiova a fost pus să plătească. L-am ajutat şi a făcut contestaţie la IGPR, unde s-a stabilit că nu i se pot imputa banii. Acesta este doar un caz, dar sunt multe situaţii strigătoare la cer”, a mai spus Măceşeanu. Un corp de control de la IGPR a ajuns la IPJ Dolj săptămâna trecută, iar verificările continuă şi săptămâna aceasta.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...