Satul Dăbuleni a fost atestat documentar la data de 5 iunie 1494 prin actul prin care domnitorul Ţării Româneşti, Vlad Călugărul, în timpul celei de-a doua domnii, întăreşte influenţa boierilor Cârjan, Gliga şi Dabul, prin recunoaşterea proprietăţilor lor, astfel:”....ca să le fie seliştea numită Recica lui Dabul, pentru că au scos-o înaintea domniei mele cu 12 boieri, de au jurat că le este ocină, dedină”.
Denumirea de Recica lui Dabul, întâlnită în documentele semnate de domnitorii Vlad Călugărul, Radu Paisie şi Mihai Viteazul, este legată de numele unuia dintre foştii stăpânitori, Dabul, considerat, în mod greşit, în tradiţia orală a localităţii, căpitan în oastea lui Mihai Viteazul. Cuvântul Recica provine din termenul slav Reka, cu sensul de râu, iar recica are sensul de râuşor şi trebuie pus în legătură cu numeroasele izvoare şi pârâiaşe existente pe teritoriul satului. Că, între satele Recica lui Dabul şi Dăbuleni, există o identitate de netăgăduit, o demonstrează un document din secolul al XIX-lea. Astfel, în testamentul Saftei Brâncoveanu, din octombrie 1835, se menţionează că, pentru constituirea Aşezămintelor Brâncoveneşti ( un spital cu peste 80 de paturi) înzestra instituţia nou creată cu...”moşia Dăbuleni, din judeţul Romanaţi”. Pâna la inceputul secolului al XIX-lea, comuna Dabuleni este divizata in mai multe catune: Broasca, la rasarit, Ciungu, la soseaua care leaga Dabuleniul de Bechet, spre nord-vest era catunul Ascunsa, iar la miaza-noapte catunul Troaca. Treptat, catunele s-au centralizat si au format comuna mare. Asezarea are trei biserici: Biserica Sf. Gheorghe, din centru, care a fost zidita in anul 1817, in Ciungu o alta biserica Sf. Gheorghe, ridicata in 1850, iar cea mai noua si impozanta este Sf. Nicolae, terminata in 1910, lânga asezamintele Brâncoveneşti.
Istoria devenirii Oraşului Dăbuleni, din judeţul Dolj, începe la data de 31 martie 1864, odată cu promulgarea legii administrative care a recunoscut această aşezare umană, conferindu-i, oficial, statutul de comună. Dezvoltarea acestei localităţi, în anii care au urmat, au dus la declararea sa ca oraş, în anul 2004, conform Legii nr. 83/2004 pentru declararea ca oraşe a unor comune. Din punct de vedere administrativ, oraşul Dăbuleni, este persoană juridică de drept public, cu capacitate juridică deplină, cu patrimoniu propriu şi autonomie locală realizată de către autorităţi ale administraţiei publice locale alese prin vot liber, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile stabilite de lege. În conformitate cu prevederile Legii nr. 351/2001, privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a IV-a – Reţeaua de localităţi, localitatea Dăbuleni este de rangul III. Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 410/1991, privind stabilirea categoriei judeţelor, municipiilor şi oraşelor, Dăbuleniul este oraş de categoria a II-a, având 12.196 de locuitori.
