Politică

Senatorul Romulus Bulacu, interesat de evitarea unei noi crize a medicamente

Doamnă Ministru,
Săptămâna trecută, printr-un comunicat de presă remis mass mediei, Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice (APMGR) atrage atenţia că mii de medicamente ieftine riscă să fie scoase din producţie sau delistate în perioada imediat următoare, printre ele aflându-se medicamente esenţiale în tratamentul cancerului, al afecţiunilor cardiovasculare, neurologice şi gastrointestinale, principala cauza fiind taxa clawback, aplicată "în mod uniform" atât medicamentelor scumpe, cât şi celor ieftine.
“Pentru a salva medicamentele ieftine şi a da "o gură de oxigen" industriei locale producătoare de medicamente, reprezentanţii APMGR propun introducerea imediată a calculului diferenţiat al taxei clawback pentru medicamente, pentru care propun un sistem nou, anume diferenţierea în funcţie de preţ, dar şi aprobarea introducerii de noi medicamente pe lista celor compensate doar cu alocare de finanţare suplimentară sau prin contracte cost-volum sau cost-volum-rezultat.
"Măsura ar îngheţa cuantumul taxei clawback prin controlul eficient al consumului, protejând medicamentele ieftine şi ar fi şi eficientă pentru bugetul de stat întrucât ar acorda discounturi mai mari prin acest tip de contracte", arată APMGR.
Se pare că toate avertismentele medicilor şi industriei farmaceutice sunt ignorate de Ministerul Sănătăţii, deşi criza medicamentelor ieftine afectează în principal pe cei mai năpăstuiţi dintre români.
Pe cale de consecinţă, doamnă ministru, cu autoritatea de care dispuneţi, vă rog să-mi comunicaţi:
1. Care sunt măsurile pe care le veţi lua pentru a evita o nouă criză a acestor medicamente?
2. Pentru încurajarea producţiei farmaceutice autohtone, aveţi în vedere să aplicaţi solicitările APMGR, respectiv scoaterea taxei de clawback sau diminuarea ei?

Solicit răspuns scris.

Senator Romulus Bulacu

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...