Primarul Mircia Gutău, alături de preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, de viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu, de consilieri locali şi de reprezentanţi ai administraţiei locale şi ai SC Pieţe Prest SA, a inaugurat azi lucrările de modernizare a Târgului de la Râureni.
Lucrările executate pe o suprafaţă de 16.500 mp au avut în vedere următoarele concepte: practicarea unui comerţ civilizat, modern, cu facilităţi pentru comercianţi şi pentru public, crearea unor fluxuri de marfă, de circulaţie auto şi de pietoni fluente, fără puncte conflictuale, asigurarea accesibilităţii pentru persoanele cu dizabilităţi, o legătură mai facilă cu oraşul, o aşezare spaţială care să permită modularitatea şi flexibilitatea.
În cadrul lucrărilor de modernizare s-au construit o clădire administrativă cu o suprafaţă de 565 mp, care include şi spaţii de alimentaţie publică, 2 module a câte 26 de boxe pentru vânzare de legume-fructe, totalizând 1290 mp, 4 boxe pentru vânzare de cereale cu o suprafaţă de 566 mp şi 5 boxe pentru produse nealimentare, însumând 141 mp.
Târgul beneficiază de un sistem de iluminat modern, de camere de supraveghere video, totodată realizându-se şi împrejmuirea zonei comerciale, precum şi un drum suplimentar de acces. Valoarea totală a modernizării este de 5.630.000 lei şi a fost suportată din bugetul local.
Cu această ocazie, primarul Mircia Gutău a apreciat că această investiţie face din Târgul de la Râureni unul dintre cele mai frumoase din ţară, iar preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea a definit-o drept una de importanţă regională, cu beneficii multiple pentru comercianţii din Oltenia. Târgul de la Râureni – care va funcţiona efectiv începând cu data de 1 iunie - este administrat de SC Pieţe Prest SA, societate comercială ce are drept unic acţionar Consiliul Local Râmnicu Vâlcea, iar pe durata desfăşurării lucrărilor de modernizare, comercianţii au fost relocaţi în zona din vecinătatea Ştrandului Ostroveni, unde au putut să îşi desfăşoare, fără întrerupere, activitatea.