Politică

INS confirmă: PSD duce economia României în gard

Institutul Naţional de Statistică (INS) a dat publicităţii o serie de date privind evoluţia Produsului Intern Brut (PIB) în primul trimestru al acestui an şi inflaţia pe luna aprilie 2018. Astfel, conform datelor oficiale furnizate de INS putem observa cum rata anuală a inflaţiei, indicator ce arată procentul cu care s-au scumpit produsele şi serviciile folosite de populaţie pe parcursul unui an, şi-a continuat ritmul de creştere şi a ajuns la 5,2% în aprilie 2018. Acest procent ne plasează pe primul loc în Uniunea Europeană privind acest indicator şi este cel mai mare nivel din ultimii 5 ani. În ceea ce priveşte evoluţia PIB-ului, datele INS-ului ne arată că în primul trimestru al anului 2018 am înregistrat o stagnare comparativ cu ultimul trimestru al anului 2017, ceea ce reprezintă una din cele mai îngrijorătoare veşti din ultimii ani. Şi pentru ca tabloul dezastrului să fie complet, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat în primele trei luni ale anului 2018 un deficit de aproape 1 miliard de euro, ceea ce reprezintă o creştere de 25% faţă de perioada similară a anului trecut.

Având în vedere toate aceste date, preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, avertizează asupra pericolului ca economia României să intre în colaps din cauza măsurilor proaste luate de PSD. În lumina statisticilor recente, parlamentarul liberal vâlcean consideră că reprezentanţii PSD duc România spre o criză economică ce va afecta negativ populaţia ţării. De asemenea, faptul că PIB-ul a stagnat faţă de ultimul trimestru al anului trecut reprezintă unul din cele mai proaste semnale economice din ultimii ani. Preşedintele liberalilor vâlceni, deputatul Cristian Buican, atrage atenţia şi asupra faptului că după publicarea acestor date negative, toţi economiştii din România au revizuit în scădere, cu 1%, prognoza de creştere economică pentru acest an.

„Inflaţia în aprilie a ajuns la 5,2%, cel mai mare nivel din ultimii 5 ani şi cea mai mare din toate ţările Uniunii Europene. Asta înseamnă că toate produsele şi serviciile s-au scumpit constant în ultimul an, iar cei care sunt cei mai afectaţi de aceste scumpiri sunt pensionarii şi salariaţii cu venituri mici. Asta a reuşit PSD! Să-i sărăcească şi mai mult pe cei cu venituri mici. Din păcate, datele privind evoluţia PIB-ului sunt îngrijorătoare, ca să fiu elegant. Este pentru prima dată în ultimii 4 ani când PIB-ul nu creşte faţă de trimestrul anterior, ceea ce reprezintă un semnal foarte prost pentru economie şi poate reprezenta începutul sfârşitului economiei româneşti. Dacă mai adăugăm şi creşterea cu un sfert a deficitului balanţei de plăţi, precum şi revizuirea în scădere a prognozelor tuturor economiştilor români, avem imaginea unei noi crize economice la orizont. Şi toate astea din cauza celor de la PSD, care în 15 luni de guvernare au adus această ţară în pragul prăbuşirii economice, de la creşteri economice record. Din păcate, economia României este ţinută ostatică de PSD şi se vede că suferă din această cauză”, a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...